You are here:

”Cred cu convingere că vom câştiga”. Mihai Stoica mizează pe victoria FCSB-ului la Farul: ”Mă bazez pe ce m-am bazat mereu” | EXCLUSIV

”Cred cu convingere că vom câştiga”. Mihai Stoica mizează pe victoria FCSB-ului la Farul: ”Mă bazez pe ce m-am bazat mereu” | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

Mihai Stoica (58 de ani) a prefaţat duelul de mare intensitate care va avea loc duminică la Ovidiu între Farul Constanţa şi FCSB.

FCSB se va deplasa pe terenul celor de la Farul Constanţa pentru un duel care poate decide noua campioană a României.

Partida ce se va disputa la Ovidiu va avea loc duminică, 21 mai, de la ora 21:00, şi va fi transmisă în direct pe Orange Sport şi live video pe Orangesport.ro.

Cele două rivale la titlu sunt despărţite în clasament de un singur punct, iar în cazul unei victorii, Farul va cuceri trofeul pus în joc, deoarece, înaintea ultimei etape, ”marinarii” ar avea deja patru puncte avans faţă de bucureşteni.

”Cred cu convingere că vom câştiga”. Mihai Stoica mizează pe victoria FCSB-ului la Farul: ”Mă bazez pe ce m-am bazat mereu” | EXCLUSIV

Însă, prezent în studioul Orange Sport, Mihai Stoica s-a arătat convins că FCSB se va impune în duelul de pe tărâm dobrogean, aşa cum a făcut-o şi în partida din turul play-off-ului, pe Arena Naţională, scor 2-1.

Oficialul roş-albaştrilor se bazează pe încrederea care i-o oferă jocul echipei pregătite de Elias Charalambous, dar şi pe instinct, unul dobândit într-o carieră de peste 30 de ani în fotbal.

”Am mare încredere în echipă. Mă bazez pe ce m-am bazat mereu, pe modul în care s-au antrenat şi cum îi simt. Acum îi simt ca înainte. 

Am spus cu Farul acasă că sigur vom câştiga. Acum nu pot să spun că sunt sigur, dar cred cu convingere că vom câştiga meciul ăsta pentru că arătăm foarte bine. Nu mă gândesc la egalitate. 

Nicio referire nu fac la adversarul nostru. Mă interesează cum ne prezentăm noi. Dacă ne prezentăm ca la antrenament, nu avem cum să nu câştigăm”, a declarat Stoica, la Orange Sport.

În meciurile disputate în play-off, Farul Constanţa a reuşit patru victorii din patru pe teren propriu, fiind lider şi în acest clasament, în timp ce FCSB este cea mai bună echipă din deplasare, cu şapte puncte acumulate din 12 posibile.

În cele din urmă, rămâne de văzut duminică ce parte va avea câştig de cauză, gazdele de la Farul sau ”musafirii” de la FCSB.

Afla mai multe despre: fcsbmihai stoicasuperliga 

viewscnt
Articole similare