Aflată în insolvenţă, problemele financiare nu au prevenit-o pe Hermannstadt din a reveni în Superliga, ba chiar din contră. Sibienii au reuşit să obţină promovarea din prima încercare, dar ar putea debuta în noul sezon fără unul dintre cei mai importanţi oameni de la club, Dani Coman.
La finalul sezonului 2020 / 2021, Dani Coman a părăsit-o pe retrogradata Astra Giurgiu pentru o altă echipă ajunsă în Liga 2, Hermannstadt.
Fostul portar petrecuse şase sezoane alături de fosta campioană a României, în care a fost părtaş la un campionat, mai multe parcursuri impresionante în Europa şi diverse lovituri pe piaţa transferurilor.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Însă, din pricina haosului de la echipă, care a dus la retrogradare, Coman a fost decis să îşi părăsească postul şi a făcut pasul la Hermannstadt, deşi avea şi oferte din Superliga.
Sperând să scape de situaţia dezastruoasă de la Giurgiu, preşedintele nu a dat de mult mai bine la Sibiu şi ia în calcul să plece de la club după doar un an.
Deşi Hermannstadt este în insolvenţă, salariile ar fi plătite la zi, iar clubul a obţinut licenţa pentru noul sezon.
În ciuda acestor lucruri, trupa sibiană l-ar putea pierde pe Dani Coman, care a dezvăluit că va lua o decizie săptămâna viitoarea în privinţa viitorului său.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Dani Coman, la un pas de plecarea de la Hermannstadt
”Dacă voi fi în continuare la Hermannstadt, lumea să nu ne mai vadă prima retrogradată, că nu va fi Hermannstadt prima retrogradată şi nici nu va retrograda.
În fotbal se pot întmpla lucruri de la o zi la alta. În momentul de faţă nici eu nu ştiu dacă voi rămne sau nu la Hermannstadt. Săptămna viitoare voi lua o decizie”, a declarat Dani Coman.
În urmă cu o lună, nici antrenorul Marius Măldărăşanu, artizanul revenirii în Superliga a celor de la Hermannstadt din prima încercare, nu era sigur dacă mai dorea să continue la club.
Adus la cererea lui Dani Coman, acesta lua în calcul să părăsească echipa din cauza problemelor financiare, dar s-a răzgândit între timp.
Hermannstadt va debuta în noul sezon vineri, pe 15 iulie, împotriva lui CS Mioveni. Partida se va juca de la ora 18:30 şi poate fi urmărită în direct pe Orange Sport 1 şi orangesport.ro.
- Citește și
- ”Este cel mai puternic om din fotbalul romanesc!” Mititelu anunţă o nouă forţă în Liga 1
- Ar fi revenirea anului! Federico Piovaccari, dispus să se întoarcă la FCSB: ”A fost cel mai bun moment al carierei mele”
- Florin Tănase şi Florinel Coman, ofertaţi să plece de la FCSB. Ce răspuns a dat Gigi Becali: ”Iau şapte-opt milioane pe ei”
Afla mai multe despre: dani coman