Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

De senzaţie! La Gazzetta dello Sport l-a declarat pe Dennis Man fotbalistul sezonului la Parma, la egalitate cu Bernabe. Şi Mihăilă este în top

De senzaţie! La Gazzetta dello Sport l-a declarat pe Dennis Man fotbalistul sezonului la Parma, la egalitate cu Bernabe. Şi Mihăilă este în top

Stranieri

Comentarii

Doi dintre tricolori, Dennis Man (25 de ani) şi Valentin Mihăilă (24 de ani), merg la EURO 2024 cu un moral excelent. Atacanţii laterali au promovat cu Parma în Serie A şi au fost declaraţia de La Gazzetta dello Sport printre cei mai buni jucători ai echipei, în acest sezon.

Dennis Man şi Valentin Mihăilă au promovat în Serie A

În etapa a 36-a din Serie B, antepenultima a sezonului, Parma a remizat în deplasare cu Bari, scor 1-1. Mihăilă a jucat pe toată durata partidei, iar Man a fost rezervă.

Cu două etape înainte de finalul sezonului, echipa Parma este lider în clasament, cu 74 de puncte, şi a promovat matematic

Iar sezonul bun făcut de Dennis Man şi Valentin Mihăilă a primit şi atenţia publicaţiei prestigioase La Gazzetta dello Sport. 

Dennis Man a primit cea mai mare notă pentru întreg sezonul. Valentin Mihăilă este şi el în frunte

Într-o analiză a întregului sezon, jurnaliştii italieni au acordat note fotbaliştilor care au readus echipa de tradiţie înapoi în Serie A, iar românii sunt pe podium. 

Dennis Man - 8.5 (33 de meciuri, 13 goluri, 6 pase decisive)

"Creşterea lui a coincis cu cea a echipei şi poate că nu este o coincidenţă. Cel mai bun marcator al echipei, precis cu pasele decisive, mereu gata să alerge pe flancul drept şi să învingă adversarul. Când are chef, să fie oprit devine o problemă pentru oricine"

Adrian Benabe - 8.5 (36 de meciuri, 9 goluri, 5 pase decisive)

"Talentatul spaniol şi-a arătat valoarea în ceea ce priveşte creativitatea, imaginaţia, tehnica. Este un mijlocaş modern care se poate achita de multe sarcini la centrul terenului. Un mare spirit de sacrificiu şi o bună condiţie fizică". 

Valentin Mihăilă - 7.5 (33 de meciuri, 5 goluri, 3 pase decisive)

"În sfârşit un campionat fără accidentări grave şi pentru asta trebuie sa dăm credit antrenorilor şi întregului personal medical, care l-a condus cu înţelepciune pe roman. Letal în viteză, înzestrat cu o lovitură foarte puternică, se pricepe foarte bine la spaţii de atac"

Simon Sohm - 7.5 (33 de meciuri, 1 gol, 5 pase decisive)

"Devastator în prima parte a sezonului, când şi-a pus calităţile fizice în valoare şi, graţie reacţiilor, a deschis calea contraatacului. A suferit o scădere în randament în faza a doua a campionatului"

Drissa Camara - 7 (15 meciuri, 2 goluri)

"Folosit aproape întotdeauna ca înlocuitor, nu numai că nu a dezamăgit niciodată, dar a marcat şi un gol decisiv, împotriva Veneţiei. Ştie să joace atât în lateral, cât şi ca mijlocaş pur". 

Afla mai multe despre: parmapromovare parmadennis manvalentin mihaila 

viewscnt
Articole similare