You are here:

Dică a avut la FCSB un jucător cu o viaţă extrasportivă intensă: ”Închideam ochii la anumite lucruri”. Cine este fotbalistul la care face referire. EXCLUSIV

Dică a avut la FCSB un jucător cu o viaţă extrasportivă intensă: ”Închideam ochii la anumite lucruri”. Cine este fotbalistul la care face referire. EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

Nicolae Dică a dezvăluit că a avut în lot la FCSB un jucător care nu avea cea mai liniştită viaţă extrasportivă, dar la care a trecut cu vedere anumite fapte, deoarece era genul de fotbalist care decidea meciuri.

Nicolae Dică a avut două mandate la FCSB. În prima aventură a stat aproximativ un an şi jumătate şi a fost foarte aproape să ia titlul.

Al doilea mandat a durat însă doar 3 luni şi rezultatele slabe sunt puse şi pe seama unei relaţii mai reci pe care a avut-o cu anumiţi jucători de la FCSB. Mai ales din cauza disciplinei pe care a vrut să o impună.

Nicolae Dică a dezvăluit că a închis ochii la viaţa extrasportivă a unui jucător de la FCSB

Nicolae Dică susţine că este genul de antrenor care pune foarte mult accent pe disciplină. Totuşi, spune că poate face şi excepţii de la regulile sale.

Antrenorul în vârstă de 42 de ani susţine că este mai indulgent cu genul de jucători care au o viaţa extrasportivă care nu se pliează pe regulile sale, dar care decid meciuri.

Nicolae Dică îl dă drept exemplu pe Constantin Budescu, despre care lasă de înţeles că avea o viaţă extrasportivă agitată, dar căruia îi tolera anumite lucruri deoarece în cele mai multe meciuri era decisiv.

În schimb, în al doilea mandat la FCSB, Nicolae Dică spune că n-a întâlnit acest gen de jucător:

”În momentul în care am ajuns la club, am spus în felul următor: ”există vreun jucător care poate din 5 meciuri să-mi câştige 3 meciuri? Dacă este acum, să ridice mâna. Dacă acest jucător ridică mâna şi spune că din 5 meciuri eu câştig 3 meciuri, eu sunt cel care închid ochii la antrenament dacă nu te antrenezi 100%. Sau dacă facem nu ştiu ce, dar tu vrei să faci altceva, te las să faci altceva. Dar câştigă tu meciul!”

Nu mi-a ridicat niciunul mâna. Atunci dacă suntem toţi, trebuie să fim o echipă şi trebuie împreună să câştigăm meciul. Doar aşa putem să câştigăm. Şi asta este viziuna mea, aşa gândesc eu.

În primul mandat am avut jucători cu mare experienţă [...] Din toţi aşa, că nu-i pun pe Teixeira, pe Junior Morais, pe Filip - care acum e în staff, pe ”Bizonul” (n.r. Gnohere), în pun pe Budescu.

Îl ştiţi pe Budescu... păi nu am avut un conflict cu Budi. Cât am stat la Steaua (n.r. FCSB), un an şi jumătate, n-am avut un conflict cu Budi. De ce? Pentru că eu închideam ochii la unele lucruri. Pentru că ştiam că vine meciul şi Budi îmi va da o pasă de gol sau un gol.

La alt jucător, închizi o dată, de două ori, de trei ori, dar dacă nu te ajută la meci, nu trebuie să iei măsuri? Mie îmi place disciplina. Aşa sunt făcut eu, pentru disciplină”, a dezvăluit Nicolae Dică la Orange Sport.

Afla mai multe despre: nicolae dica 

viewscnt
Articole similare