Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Dinamo a intrat într-o nouă eră: "Vrem să listăm clubul la bursă". În câţi ani şi-au propus noii acţionari să scoată echipa din insolvenţă

Dinamo a intrat într-o nouă eră: "Vrem să listăm clubul la bursă". În câţi ani şi-au propus noii acţionari să scoată echipa din insolvenţă
Comentarii

Dinamo a intrat într-o nouă eră. Reprezentanţii noului acţionariat majoritar au susţinut, luni, o conferinţă de presă

La conferinţa de presă au fost prezenţi reprezentanţii noului acţionar majoritar (Red&White), Eugen Voicu şi Andrei Nicolescu, administratorul special, Vlad Iacob, şi administratorul judiciar, Răzvan Zăvăleanu.

"În cât timp putem scoate Dinamo din insolvenţă? Nu pot să răspund exact, se poate întâmpla în câteva luni sau într-o perioadă mai lungă.

Majorarea de capital social e soluţia pe care o aplicăm, împrumuturile vor fi convertibile în acţiuni.

Avem în obiectiv listarea clubului la bursă. Cine va ieşi din această investiţie, va avea posibilitatea să o facă la preţul corect. Vrem să atragem cât mai mulţi oameni implicaţi, din diverse medii.

Nu pot să vă dau o cifră pentru transferuri. Banii nu vor fi o problemă în momentul în care clubul va fi reorganizat" , a declarat Eugen Voicu.

"Cred că nu suma de bani e subiectul pe care vreţi să-l aduceţi în atenţia presei. Din punctul nostru de vedere, e mult mai importantă eficienta utilizare a banilor. Ăsta trebuie să fie dezideratul tuturor care se gândesc cum iese Dinamo din insolvenţă. Orice sumă ar fi necesară ieşirii din insolvenţă, ea trebuie să fie utilizată corect.

Suma de 12 milioane e necesară pentru a dezvolta sănătos clubul. Ne dorim chiar şi în zona sportivă să progresăm pas cu pas, ne dorim să avem o tipologie pentru a dezvolta echipa de fotbal. Faptul că noi vom da două milioane de euro şi aducem o vedetă nu înseamnă că ne rezolvăm problema" , a spus Andrei Nicolescu.

Red&White 2022 Management a devenit acţionar majoritar la Dinamo

Red&White 2022 Management a devenit acţionarul majoritar al societăţii de care aparţine clubul FC Dinamo, deţinând 80,7758% din actiuni începând din data de 24 februarie.

Acţiunile SC Dinamo 1948 S.A. au fost preluate de la Lotus Perfect Product SRL (72,7758%) şi de la Asociaţia “Peluza Catalin Hildan” (8%).

Afla mai multe despre: dinamo 

viewscnt
Articole similare