Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Două forţe din străinătate decise să-l transfere pe Octavian Popescu de la FCSB! Şi-au dat acceptul după ce l-au urmărit direct în România

Două forţe din străinătate decise să-l transfere pe Octavian Popescu de la FCSB! Şi-au dat acceptul după ce l-au urmărit direct în România

FCSB

Comentarii

Progresul lui Octavian Popescu n-a trecut neobservat nici măcar pentru reprezentanţii unor cluburi din străinătate. Presa din Turcia anunţă că două forţe ale campionatului lucrează în privinţa transferului jucătorului ofensiv de la FCSB.

Cele două cluburi care vor să-l transfere pe Octavian Popescu de la FCSB

Gigi Becali îl consideră indispensabil pe Octavian Popescu, cel care, la doar 19 ani, a impresionat cu reuşitele sale din teren. Atacantul lateral e decisiv la FCSB, a reuşit nouă goluri şi patru pase decisive în 36 de meciuri, iar calităţile sale l-au adus în atenţia a două dintre cluburile puternice din Turcia. 

Deşi Gigi Becali îşi doreşte să-şi doboare propriul record în privinţa vânzării unui jucător, iar Mihai Stoica a anunţat că jucătorul nu va fi transferat în viitorul apropiat, jurnaliştii turci dezvăluie intenţia a două multiple campioane din Super Lig. 

Fanatik.com.tr susţine că Besiktas şi Galatasaray au început să-şi gândească următoarea perioadă de mercato, "după sezonul sub aşteptări", şi sunt interesate de Octavian Popescu. 

Reprezentanţii cluburilor au venit în România pentru a-l urmări în meciurile FCSB-ului şi au obţinut informaţii, care i-au făcut pe conducătorii de la Besiktas şi Galatasaray să-l pună pe lista de transferuri. 

Rivalele şi-au manifestat, deja, interesul pentru Octavian Popescu, dar sunt conştiente că acesta nu va fi uşor de adus în Turcia, mai notează sursa citată, care aminteşte despre pretenţiile financiare crescute ale lui Gigi Becali. 

Mihai Stoica, "aliatul" lui Octavian Popescu la FCSB

Managerul general al FCSB, Mihai Stoica, îi acordă o atenţie sporită lui Octavian Popescu, pe care l-a caracterizat, după doi ani petrecuţi la echipă. 

”Ştie cum să îşi valorifice calităţile, ştie să îşi pună în valoare talentul, ştie cum să intre în posesie, ştie cum să controleze mingea, ştie câte atingeri să facă, ştie unde să le facă, ştie când să ia acţiuni individuale, ştie cum să primească când dinamic, când static, când în profunzime. Ca să evaluez un jucator ma pricep mai bine ca antrenorii, asta vă spun eu sigur, mai bine ca un antrenor care a lucrat două luni jumate cu el. Are tot, are o singură problema, are 19 ani. 

N-o sa aibă forţa lui Hulk, dar o să facă lucruri pe care Hulk nu le-a făcut niciodată şi nu mânăncă cât mânăncă Hulk. Lucrez cu Octavian Popescu, îi cunosc plusurile, nu i-am cunoscut minusurile, pentru că nu are”, a declarat oficialul FCSB, MM Stoica, pentru Orange Sport. 

Afla mai multe despre: octavian popescufcsbmihai stoicagigi becalioctavian popescu galatasarayoctavian popescu besiktas 

viewscnt
Articole similare