Jucătorul celor de la CFR Cluj, Alex Chipciu (34 de ani), a tras concluziile după victoria reuşită în faţa lui Dinamo.
U Cluj a câştigat meciul cu Dinamo, în etapa a 19-a din Superligă. Clujenii au urcat pe loc de play-off.
În momentul de faţă, trupă lui Ioan Ovidiu Sabău se află pe locul 5 în ierarhia Superligii, cu 29 de puncte.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La finalul meciului, Alex Chipciu s-a arătat fericit pentru victoria reuşită faţa lui Dinamo, echipă pe care o detesta când era copil, deoarece era ”stelist înrăit” la momentul respectiv.
”Ne onorează poziţia din clasament”
Totodată, jucătorul de 34 de ani a fost extrem de bucuros că U Cluj a urcat pe loc de play-off şi speră ca până la finalul anului să treacă şi peste rivalii de la CFR Cluj în clasament.
În acest moment, distanţa dintre U şi CFR este de patru puncte şi mai sunt două etape de jucat în Superligă, în 2023.
”Se ştie că atunci când eram mic, eram stelist înrăit. Dar acum, cu maturitatea pe care o am, pot să o respect pe Dinamo. Suporterii lui U şi ai lor sunt înfrăţiţi.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Este o victorie colosală. Să fim la 2-3 puncte de echipele cu buget de trei ori mai mare decât al nostru este ceva uriaş. Nu cred că-şi închipuia nici măcar cel mai optimist suporter al nostru.
Ne aşteptam să fie un meci foarte greu. Dar am marcat repede, ne-am apărat şi am încercat să profităm pe contraatac. A fost o victorie mare. Să trecem peste CFR (n.r. până la pauza de iarnă) şi să echilibrăm o distanţă foarte mare ar fi o realizare mare.
Ne onorează poziţia din clasament, dar suntem jucători cu experienţă şi rămânem cu picioarele pe pământ, nu ne credem Barcelona. Ne bucură faptul că ne facem suporterii fericiţi”, a declarat Chipciu, după meci.
- Citește și
- Giovanni Costantino, după victoria cu Botoşani: ”Mi-a fost frică”. Cum a reacţionat Mihai Ciobanu: ”Aveam speranţe, dar nu am arătat deloc bine”
- VIDEO | Scenă şocantă! Preşedintele l-a lovit cu pumnul în figură pe arbitru, în meciul în care Moruţan a reuşit un gol magnific
- MM Stoica, furibund în direct după CFR - FCSB! "Creţu nu-l atinge, chiar simulează Otele. Alţii mint, iar eu spun adevărul". Toate fazele incriminate de conducător | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: u cluj, dinamo, alex chipciu, superliga