You are here:

Eugen Neagoe, pus la punct de Sorin Cârţu: ”L-am auzit. Băi, Geană, ne-au dat două penalty-uri”

Eugen Neagoe, pus la punct de Sorin Cârţu: ”L-am auzit. Băi, Geană, ne-au dat două penalty-uri”
Comentarii

Preşedintele Universităţii Craiova, Sorin Cârţu (67 de ani), l-a pus la punct pe antrenorul echipei, Eugen Neagoe (55 de ani), după declaraţiile foarte acide ale acestuia la finalul meciului pierdut de formaţia olteană cu FCSB.

Universitatea Craiova a pierdut dramatic derby-ul cu FCSB, scor 1-2, în prima etapă din returul play-off-ul Superligii.

Compagno şi Sorescu au marcat pentru bucureşteni, în timp ce Koljic a redus din diferenţă în minutul 90+4, din penalty.

La scorul de 0-1, Craiova a beneficiat de un prim penalty, dar Ivan a executat execrabil, mai mult bărbierind mingea decât lovind-o.

Eugen Neagoe, pus la punct de Sorin Cârţu: ”L-am auzit. Băi, Geană, ne-au dat două penalty-uri”

La finalul meciului din Bănie, antrenorul Eugen Neagoe a avut o reacţie nervoasă şi un discurs acid la adresa arbitrajului, subliniind faptul că Andrea Compagno trebuia eliminat încă din prima repriză.

Preşedintele clubului oltean, Sorin Cârţu, a luat atitudine şi a vorbit despre reacţia la cald pe care a avut-o ”Geană”.

Oficialul Craiovei a încercat să îl înţeleagă pe tehnician, dar i-a atras atenţia că echipa sa a beneficiat totuşi de două penalty-uri, astfel că nu este foarte îndreptăţit să acuze arbitrajul.

”Este supărarea lui. Am vorbit cu el imediat după meci şi l-am auzit la declaraţii. Băi, Geană, gândeşte-te că ne-au dat două penalty-uri. Este amărăciune mare şi pe el.

Dacă vreţi să îmi dau cu părerea, sunt pe principiu că ar trebui să intre (n.r. Roguljic titular) pentru că se schimbă jocul. Dar nu mai vreau să comentez, creez polemici.

Nu intru în polemici cu Geană, dar se interpretează. Roguljic este jucător de ultima pasă, dar nu poţi să îl aştepţi 90 de minute. Baiaram este într-o perioadă de revenire, are 20 de ani.

Baiaram trebuie ajutat pentru că este un jucător de mare calitate şi vedem. O să luptăm până la final pentru cupele europene”, a declarat Cârţu, conform Fanatik.

După fluierul final al meciului, Andrei Ivan, omul negativ al oltenilor în partida cu FCSB, a fost surprins pe camere în lacrimi, fiind consolat de mai mulţi jucători. Ratarea sa a fost, în cele din urmă, momentul decisiv din acest meci.

Afla mai multe despre: cartuneagoecraiova 

viewscnt
Articole similare