Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

EXCLUSIV | Câţi bani a plătit Pablo Cortacero pentru acţiunile lui Dinamo. Negoiţă: ”Nu regret că i-am dat clubul”

EXCLUSIV | Câţi bani a plătit Pablo Cortacero pentru acţiunile lui Dinamo. Negoiţă: ”Nu regret că i-am dat clubul”

Dinamo București

Comentarii

Ionuţ Negoiţă a dezvăluit ce sumă i-a cerut lui Pablo Cortacero pentru a-i ceda pachetul majoritar de acţiuni de la Dinamo.

În august 2020, după o lungă perioadă în care a încercat să scape de club, Ionuţ Negoiţă i-a cedat acţiunile lui Pablo Cortacero, care atunci anunţa investiţii serioase.

La doi ani şi jumătate distanţă, Dinamo este în Liga 2 şi are mari probleme financiare, dar Ionuţ Negoiţă spune că nu este în totalitate vina lui Cortacero.

Ionuţ Negoiţă i-a cerut doar un leu lui Cortacero în schimbul acţiunilor de la Dinamo

Înainte să vândă clubul, Ionuţ Negoiţă a anunţat de mai multe ori că cedează Dinamo pentru doar un leu, dar viitorii patroni trebuie să achite datoriile, care erau de aproximativ două milioane de euro.

Într-un interviu pentru Orange Sport, Ionuţ Negoiţă susţine că s-a ţinut de cuvânt şi a vândut acţiunile de la Dinamo pentru doar un leu:

”Tranzacţia a fost pe 1 leu, nici nu mai ştiu dacă l-am încasat. Problema e că au rămas datorii mari ale clubului, de 900 şi ceva de mii de euro, care şansele se duc către 0 de recuperare”, a spus Ionuţ Negoiţă pentru Orange Sport.

Ionuţ Negoiţă: ”Nu regret că am dat clubul spaniolilor”

Pablo Cortacero a fost primit la Dinamo cu multă încredere. Omul de afaceri a anunţat investiţii serioase în următorii ani şi a promis că Dinamo se va bate din nou la titlu.

Tot în acea perioadă a început să transfere la Dinamo foarte mulţi jucători străini, cărora le-a promis salarii extrem de mari pentru nivelul fotbalului românesc.

Însă, uşor-uşor, Pablo Cortacero a dispărut din peisaj şi n-a mai venit cu banii promişi. Dinamo a început să acumuleze noi datorii, mai ales către jucătorii aduşi pe salarii mari şi a fost nevoie de o nouă insolvenţă pentru a salva clubul.

Ionuţ Negoiţă spune însă că nu regretă că atunci a ales să-i vândă acţiunile lui Pablo Cortacero, deoarece crede că de situaţia în care a ajuns Dinamo nu sunt responsabili doar cei care au preluat atunci clubul.

”(Regretaţi în vreun fel că aţi dat clubul spaniolilor?) Nu, nu regret că am dat clubul spaniolilor. Aşa a fost la momentul respectiv, aceea a fost soluţia şi ei şi-au dorit să cumpere clubul.

Cine spune că din cauza spaniolilor nu se găsesc soluţii e rău intenţionat, pentru că acum clubul nu mai este al spaniolilor, este al românilor.

Nu-i mai impiedică nimic să găsească o soluţie să rezolve problemele acolo, decât aşa să pasăm responsabilitatea.

Că asta a fost una din marile probleme, singurul care fîcea eforturi să rezolve problemele şi aducea bani, şi nu puţini, să ţină clubul în viaţă, şi care se ocupa de tot, să zic acea persoana era de vină, în capul lui se spărgeau toate oalele.

Ceea ce e în neregulă, cine ar fi dispus, ar trebui să fie sado-maso”, a mai spus Negoiţă pentru Orange Sport.

Afla mai multe despre: cortacero 

viewscnt
Articole similare