You are here:

Fanii FCSB-ului iau cu asalt Arena Naţională. 10.000 vor fi prezenţi la duelul cu FC U Craiova. Mihai Stoica: ”Suntem obligaţi să nu-i îndepărtăm” | EXCLUSIV

Fanii FCSB-ului iau cu asalt Arena Naţională. 10.000 vor fi prezenţi la duelul cu FC U Craiova. Mihai Stoica: ”Suntem obligaţi să nu-i îndepărtăm” | EXCLUSIV

FCSB

Comentarii

FCSB o va primi pe FC U Craiova duminică, de la ora 22:30, iar Mihai Stoica a anunţat că s-au vândut 10.000 de bilete pentru meciul ce va avea loc pe Arena Naţională. Managerul vicecampioanei a rămas impresionat de susţinerea fanilor.

FCSB are un program aglomerat în acest început de sezon.

Vicecampioana României a reuşit o calificare spectaculoasă în turul al treilea preliminar din Conference League, acolo unde o va întâlni pe Dunajska Streda, din Slovacia.

Iniţial, prima manşă trebuia să aibă loc joi, 4 august, dar UEFA a mutat meciul cu o zi mai devreme, pentru miercuri, 3 august, de la ora 21:30.

Fanii FCSB-ului iau cu asalt Arena Naţională. 10.000 vor fi prezenţi la duelul cu FC U Craiova. Mihai Stoica: ”Suntem obligaţi să nu-i îndepărtăm” | EXCLUSIV

Acest lucru a dus şi la reprogramarea partidei roş-albaştrilor din Superligă. Astfel, LPF a decis ca duelul FCSB - FC U Craiova, progamat iniţial luni, să se dispute duminică, de la o oră neobişnuită pentru campionatul românesc, ora 22:30.

Deciziile respective au dat planurile vicecampioanei peste cap. Totuşi, chiar şi în aceste condiţii, Mihai Stoica a anunţat că fanii roş-albaştrilor vor fi prezenţi în număr foarte mare pe Arena Naţională.

Chiar dacă metroul bucureştean nu va mai funcţiona la ora la care se va termina meciul şi că luni este zi de muncă, managerul general al FCSB-ului a fost surprins că s-au vândut 10.000 de bilete pentru duelul cu FC U Craiova, el aşteptându-se la un număr de patru-cinci ori mai mic.

”UEFA a intervenit, nu avem ce face. S-au calificat două echipe din Slovacia, Trnava şi Dunajska Streda, nu puteau să joace în aceeaşi zi. Nu ne convine ora, dar nu avem ce face. Bine că s-a găsit şi această variantă.

Ne apropiem de 10.000 de bilete date online. Dacă era sâmbătă noapte meciul, mai înţelegeam. Dar duminică, când a doua zi lumea se duce la serviciu... Eu aşteptam ca azi să vindem 2.000-3.000 de bilete. 

Dar meciul cu Saburtalo a fost electrizant. Noi trebuie, suntem obligaţi să nu îndepărtăm oamenii. Nu ştiu de unde vor găsi băieţii energie, dar trebuie să facem asta”, a declarat Mihai Stoica, la Orange Sport.

FCSB a obţinut un singur punct în primele două etape scurse din Superligă.

Duelul FCSB - FC U Craiova din etapa a treia a Superligii va fi în direct pe Orange Sport 1.

Afla mai multe despre: mihai stoicafcsb 

viewscnt
Articole similare