Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

FCSB pregăteşte încă un transfer, după Djokovic şi fundaşul central! Gigi Becali are ultimul cuvânt în privinţa fotbalistului

FCSB pregăteşte încă un transfer, după Djokovic şi fundaşul central! Gigi Becali are ultimul cuvânt în privinţa fotbalistului

FCSB

Comentarii

FCSB a oficializat trei transferuri în acest mecato, iar conducerea vrea să continue campania, pentru a asigura un lot echilibrat pentru noul sezon, cu meciuri în competiţiile naţionale şi în Conference League.

Gigi Becali are ultimul cuvânt de spus în cazul transferului din Superliga la care s-a gândit Mihai Stoica

Siyabonga Ngezana, Alexandru Băluţă şi Damjan Djokovic sunt fotbaliştii transferaţi oficial la FCSB, care mai doreşte să aducă încă un fundaş central şi posibil un fundaş stânga, pentru a asigura posturile. 

Pentru Orange Sport, Mihai Stoica a dezvăluit că a existat o înţelegere verbală cu un fundaş croat, însă agenţii jucătorului au schimbat termenii iniţiali. De asemenea, Gigi Becali a urmărit un apărător central leton şi n-a fost pe placul său, din cauză că n-a atins mingea de multe ori cât a fost pe teren. 

Deşi finanţatorul doreşte şi un atacant central, care putea fi Arnold Garita, FCSB monitorizează şi situaţia de pe postul de fundaş stânga. În acest moment, Risto Radunovic este titularul indiscutabil, iar revenirea lui Ionuţ Panţîru după accidentările succesive i-a dat echipei o nouă soluţie. 

Însă, jucătorul sosit de la Poli Iaşi va trebui să demonstreze că poate fi o variantă viabilă pentru tot sezonul. 

În caz contrar, Mihai Stoica are pregătită o variantă din Superliga de fundaş stânga. La nevoie, fotbalistul îi va fi prezentat lui Gigi Becali, care va avea ultimul cuvânt în privinţa mutării. 

"E o idee pe care o am eu şi dacă o să marşeze Gigi. Momentan n-am discutat-o, nu e problemă la noi", a declarat Mihai Stoica, pentru Orange Sport

Preşedintele Consiliului de Administraţie de la FCSB susţinea că este un fotbalist care nu evoluează pe postul de fundaş stânga, dar care i-a atras atenţia pentru a asigura flancul stâng al apărării, precum Risto Radunovic. 

FCSB pleacă pe 27 iunie în cantonamentul din Olanda, unde va pregăti primele meciuri din noul sezon. Echipa va reveni pe 7 iulie în România. 

Afla mai multe despre: transferuri fcsbmihai stoicagigi becaliristo radunovic 

viewscnt
Articole similare