Florin Niţă (35 de ani) poate reveni în această vară în Superliga, după cinci ani petrecuţi în străinătate. Portarul naţionalei României are o ofertă din Cehia şi e dorit de Slovan Bratislava, dar interes există şi din România.
Florin Niţă, dorit înapoi în România! Are şi o ofertă anunţată oficial: "E interesantă"
Dublu campion al României cu FCSB, în 2014 şi 2015, portarul a avut un ultim sezon reuşit, după ce a evoluat în 17 partide pentru Pardubice. Cum contractul cu echipa din Cehia i-a expirat, Florin Niţă a primit o nouă ofertă din partea clubului, pentru a continua, însă în această perioadă îşi calculează cu atenţie paşii pe finalul carierei.
"Are o ofertă destul de interesantă de la noi, la care a răspuns luni seară prin e-mail. Există negocieri, dar ştim că are mai multe opţiuni.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Am făcut un bilanţ şi ne-am spus câţi bani am putut elibera pentru el. Ştim că ambiţiile lui pot fi în altă parte şi a venit la Pardubice pentru a fi în centrul atenţiei. Numai de el depinde”, a declarat directorul sportiv al lui Pardubice, Vít Zavřel, pentru Idnes.cz.
Conform Efotbal.cz, oficialul clubului a dezvăluit că Florin Niţă este dori înapoi în Superligă, dar şi de Slovan Bratislava, caz în care Pardubice e pregătită şi pentru a-l înlocui.
În urmă cu câteva zile, presa din Cehia susţinea că Florin Niţă nu ar continua la Pardubice, întrucât cere un salariu prea mare pentru ce i s-ar putea oferi.
Tricolorul încasa aproximativ 42.000 de euro pe lună, adică 500.000 de euro pe an la Sparta Praga, club de la care a plecat pe uşa din dos, deşi a fost apreciat de suporteri.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
De altlfel, goalkeeperul a mai fost pe lista lui CFR Cluj în trecut, iar în România mai jucat la Concordia Chiajna şi FCSB.
Florin Niţă a ratat convocarea lui Edi Iordănescu pentru Kosovo - România şi Elveţia - România, din cauza unei accidentări.
În locul său, selecţionerul i-a chemat la lot pe Ionuţ Radu, Horaţiu Moldovan şi Mihai Aioani.
- Citește și
- MAE, recomandări pentru suporterii naţionalei României care vor face deplasarea în Kosovo, pentru meciul din preliminariile EURO 2024
- Ianis Hagi a vorbit deschis despre echipa naţională, după disputa dintre tatăl său şi Edi Iordănescu: "Sunt pregătit pentru orice situaţie"
- Dorinel Munteanu, reacţie dură faţă de ”rivalii” din Liga I: ”Nu îi consider antrenori!”
- Zinedine Zidane, despre calvarul de a fi antrenor: "Eşti mai obosit decât jucătorii. Eram copleşit"
- OUT de la FCSB. Becali a mai renunţat la un jucător şi l-a trimis la un alt club de mare tradiţie din Superligă
- Real Madrid este regina reţelelor de socializare. Câte sute de milioane de urmăritori au "galacticii" şi cum arată TOP 10
- OFICIAL | Jude Bellingham a semnat cu Real Madrid. Anunţul clubului
- Real Madrid şi-a prezentat echipamentul pentru sezonul următor. Cât costă cel mai ieftin tricou cu noul design
- Dan Petrescu a fost prezentat oficial la noua sa echipă: “Este cel mai mare club din cariera mea de antrenor”
- Suma uriaşă pe care o încasează Manchester City după "tripla" istorică. Pe ce fotbalişti va cheltui banii echipa lui Guardiola
- Mbappe sare în apărarea lui Messi: ”Nu a avut parte de respectul pe care îl merita în Franţa!”
- Mbappe a răbufnit din nou în presa internaţională: "N-am cerut să fiu vândut la Real Madrid". Ce sumă cere PSG în schimbul atacantului francez
- ”Trebuie să facă ceva. A luat-o în jos”. Fotbalistul de la FCSB sfătuit de Basarab Panduru să îşi dea un ”restart” după sezonul modest | EXCLUSIV
- Surpriză uriaşă în Superligă. A jucat la FCSB şi la Dinamo, iar acum semnează cu Rapid. Mutu îşi face echipă de titlu
- Adrian Petre a rămas, din nou, fără echipă! De ce a picat înţelegerea cu UTA Arad
Afla mai multe despre: florin nita, transfer florin nita, florin nita revenire romania