You are here:

Fostul jucător de la FCSB, OUT de la Farul! Ofertă importantă primită de acesta: cu cine vrea să semneze

Fostul jucător de la FCSB, OUT de la Farul! Ofertă importantă primită de acesta: cu cine vrea să semneze

Farul Constanța

Comentarii

Farul Constanţa a reuşit o campanie de transferuri impresionantă până acum, prin numeroasele rapatrieri rezolvate de Gică Hagi. Din această cauză, mai mulţi dintre jucătorii de la Ovidiu au ajuns pe lista neagră a clubului, în frunte cu un fost fotbalist de la FCSB.

Odată cu triumful incredibil reuşit în 2017, când a condus-o pe Viitorul către primul titlu din istoria clubului, cu un lot format majoritar din jucători din propria pepinieră, filozofia lui Gică Hagi s-a schimbat drastic.

De la a se baza aproape exclusiv pe juniori de perspectivă, echipa din Ovidiu a intrat în rândul celorlalte echipe din Liga 1, nedispunând în prezent de un lot tânăr, ci chiar opusul.

Acest lucru a fost evident şi în actuala perioadă de mercato: fotbalişti precum Denis Alibec (31 de ani), Gabi Torje (32 de ani) sau Romario Benzar (30 de ani) au sosit pe litoral, în timp ce jucători ca Eduard Radaslavescu (18 ani), Radu Boboc (23 de ani) sau Andrei Ciobanu (24 de ani) au fost vânduţi rivalelor.

Încă o ”victimă” a mutărilor rezolvate de ”Rege” în această vară ar fi Adi Petre (24 de ani). Fostul jucător de la FCSB şi-ar fi reziliat deja contractul din urmă cu mai bine de o săptămână şi şi-ar fi ales deja noua destinaţie.

Fostul jucător de la FCSB, OUT de la Farul

Conform Sport Arad, fostul internaţional român de tineret ar fi primit deja o ofertă importantă din Polonia, de la Wisla Cracovia, pe care ar fi decis să o refuze.

Motivul? Adi Petre l-ar fi instructat pe impresarul său, Cătălin Sărmăşan, să îi caute un nou angajament în Italia, după ce a mai petrecut jumătate de sezon la Cosenza.

Atacantul de 24 de ani ar fi atras de o nouă aventură în Serie B, în urma eşecului complet pe care l-a resimţit ultima dată, când nu a marcat nici măcar un gol în cele nouă partide însumate.

După perioada neagră trăită de Petre după revenirea în România, atacantul a reuşit să îşi revină oarecum şi să marcheze de 11 ori în 37 de apariţii în tricoul Farului.

În prezent, fostul ”tricolor” mic este cotat la 800.000 de euro de transfermarkt şi ar fi dornic să semneze cu o echipă din Serie B.

Afla mai multe despre: adi petre 

viewscnt
Articole similare