adplus-dvertising
You are here:

FOTO | Gigi Becali are, probabil, cel mai luxos sediu de stână din lume. Valorează 10 milioane de euro. Cum arată

FOTO | Gigi Becali are, probabil, cel mai luxos sediu de stână din lume. Valorează 10 milioane de euro. Cum aratăgalerie foto

FCSB

Comentarii

Gigi Becali şi-a deschis un PFA (n.r. Persoană Fizică Autorizată) şi şi-a înregistrat sediul stânei într-o clădire evaluată la aproximativ 10 milioane de euro.

Pe lângă FCSB, Gigi Becali este foarte ocupat şi cu dezvoltarea altor afaceri. Fostul europarlamentar s-a apucat să construiască locuinţe alături de două dintre fiicele lui - Teodora şi Cristina - dar investeşte masiv şi în agricultură.

Potrivit Fanatik.ro, Gigi Becali şi-a deschis un PFA pe care şi-a trecut oile pe care le deţine şi sediul la care şi-a înregistrat firma este evaluat la aproximativ 10 milioane de euro.

Gigi Becali şi-a înregistrat stâna într-o clădire istorică, evaluată la 10 milioane de euro

Patronul FCSB are în plan să-şi dezvolte puternic afacerile din agricultură. Recent, Gigi Becali a reuşit să ia în concesiune de la ADS o suprafaţă de 850 de hectare, în judeţul Tulcea, în cel mai mare contract semnat vreodată de Agenţia Domeniului Statului.

Din suprafaţa concesionată de Gigi Becali, 750 de hectare sunt teren arabil. Gigi Becali are de gând să dezvolte aici o fermă agricolă foarte modernă, la care are de gând să crească în jur de 15-20.000 de oi.

Însă, pentru a se încrie la licitaţia organizată ADS, Gigi Becali avea nevoie să-şi deschidă un PFA, cu obiectul de activitate în agricultură.

Gigi Becali şi-a trecut ca obiect de activitate al firmei creşterea ovinelor şi caprinelor, cu o clasă care mai include creşterea şi reproducerea ovinelor şi caprinelor, producţia de lapte de oaie şi capră neprelucrat, precum şi producţia de lână brută (neprelucrată), mai scrie Fanatik.

Gigi Becali şi-a trecut pe acest PFA cele 150 de oi pe care le creşte la o stângă din Pipera, iar sediul firmei a fost ales palatul din Aleea Alexandru, care este evaluat la 10 milioane de euro.

”Da, am deschis un PFA, am pus acolo mai multe domenii printre care şi vânzarea de produse lactate. Am terenul ăla în Tulcea de 850 de hectare, şi am făcut un PFA, pentru că aveam nevoie, când a fost licitaţia.

Conform caietului de sarcini, trebuia să am animale, aşa că am trecut alea 150 de oi pe PFA. Am făcut un PFA să fie acol...”, a spus Gigi Becali pentru Fanatik.ro.

Palatul lui Gigi Becali, un loc plin de istorie

Palatul din Aleea Alexandru este un loc plin de istorie. Clădirea a fost construită în 1915 după planurile arhitectului Grigore Cerchez, însă este o copie fidelă a Palatului Biron din Paris.

Casa a fost construită pentru juristul Ioan Iancu Manu şi pentru soţia acestuia, Zetta Cantacuzion. Iancu Manu era fiul lui Gheorghe Manu, general în Armata Română, care a luptat în Războiul de Independenţă şi care a fost prim-ministru în perioada domniei lui Carol I.

De-a lungul timpului, palatul din Aleea Alexandru ar mai fi fost deţinut de regele Calro al II-lea, printr-un intermediar, apoi, odată cu venirea comuniştilor la putere, a fost locuinţa lui Petru Groza şi, ulterior, sediul Ambasadei Argentinei.

În 2006, clădirea a fost cumpărată de Gigi Becali, care a plătit pentru ea 7 milioane de euro.

viewscnt
Articole similare