Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

"Poftim, să vină". TUNUL lui Iftime! Antrenorul cu performanţe, ofertat | EXCLUSIV

"Poftim, să vină". TUNUL lui Iftime! Antrenorul cu performanţe, ofertat | EXCLUSIV

Superliga

Comentarii

Aflat într-o situaţie dificilă în clasament cu clubul, Valeriu Iftime vrea să dea un tunla FC Botoşani şi să-l readucă pe Marius Croitoru pe banca tehnică. Omul de afaceri priveşte cu jind spre Croitoru, care în prezent este sub contract cu FC Argeş.

Marius Croitoru este dorit înapoi la FC Botoşani, echipă unde şi-a început cariera de antrenor şi unde a obţinut performanţe importante pentru echipă. Valeriu Iftime a dezvăluit, la Orange Sport, că regretă că s-a despărţit de tehnician şi că-l vrea înapoi.

Valeriu Iftime vrea să dea lovitura la FC Botoşani: "Vreau să vină, poftim!". Antrenorul cu performanţe, ofertat | EXCLUSIV

FC Botoşani trece printr-o perioadă neagră din existenţa în Liga 1, după ce l-a dat afară pe Mihai Teja. Echipa lui Valeriu Iftime se află pe locul 12 în clasament, cu doar 20 de puncte şi nicio victorie obţinută în ultimele cinci meciuri.

În prezent, interiamtul la FC Botoşani e asigurat de Mihai Ciobanu, însă Valeriu Iftime caută antrenor şi vrea să dea un tun şi să-l readucă pe Marius Croitoru. După ce a dezvăluit că l-a ofertat pe brazilianul Adailton, Iftime a spus că-l regretă pe Croitoru şi că şi-ar dori să revină la echipă.

Totuşi, Iftime a spus că nu el a decis plecarea lui Marius Croitoru: "Da, îmi reproşez, dar din păcate nu eu am hotărât plecarea lui Marius de la mine. Şi eu am nişte copechipieri în echipa mea managerială, în grupul de firme care finanţăm, erau nişte mici neînţelegeri pe acolo. Nici nu mai contează, nu-mi reproşez nimic din ce am făcut în fotbal. S-au întâmplat lucruri frumoase la FC Botoşani.

Caut un antrenor care să fie copia lui Marius Croitoru, poftim. Am spus că vreau să vină Marius Croitoru la noi, e adevărat... Nu pot eu să-i spun lui Marius Croitoru ce să facă, am o relaţie de respect cu el, sper să fie şi reciproc. E o greşeală. Da, vreau să vină Croitoru la Botoşani, e cea mai bună variantă în momentul ăsta. Vreau să vină, dar dacă nu o să caut altceva", a spus Valeriu Iftime, la Orange Sport.

FC Botoşani a luat în calcul chiar varianta de a-l readuce pe Marius Croitoru legitimat ca jucător, după ce tehnicianul a antrenat deja două echipe în acest sezon de Superligă: FCU Craiova 1948 şi FC Argeş, cu care în prezent e sub contract.

Marius Croitoru e antrenorul cu care FC Botoşani a obţinut performanţe importante: a calificat echipa de două ori în playoff şi o dată în preliminariile Europa League.

Afla mai multe despre: valeriu iftime oferta marius croitorumarius croitoru oferta fc botosanivaleriu iftimeiftime croitoruiftime oferta croitoru 

viewscnt
Articole similare