You are here:

Gestul făcut de Marius Şumudică, după ce a ieşit de la negocierile cu şefii de la Rapid | FOTO

Gestul făcut de Marius Şumudică, după ce a ieşit de la negocierile cu şefii de la Rapid | FOTOgalerie foto

Rapid

Comentarii

Şedinţa de la Rapid s-a încheiat, iar Marius Şumudică este noul antrenor al clubului din Superliga. Şederea noului principal a durat, marţi, aproximativ două ore, iar la final "Şumi" a făcut un singur gest în faţa reporterilor.

Singurul gest făcut de Marius Şumudică, atunci când a ieşit din şedinţa cu şefii de la Rapid

Rapid Bucureşti intră într-o nouă eră. Dan Şucu l-a ocolit pe Marius Şumudică până în acest moment, însă, în cele din urmă, unul dintre cei mai apreciaţi rapidişti a prins postul de banca tehnică. 

Marius Şumudică este noul antrenor de la Rapid, după o acţiune fulger, marţi, în Giuleşti. Neil Lennon a părăsit zona sediului clubului în jurul orei 17:00, după ce s-a înţeles cu şefii asupra plecării. Nord-irlandezul va primi 300.000 de euro la finalul mandatului, sumă pe care o va împărţi cu ceilalţi membri din staff. 

Aproape o oră mai târziu şi-a făcut apariţia Marius Şumudică în Giuleşti, pentru ultimele detalii ale revenirii la clubul său de suflet, după 13 ani în care a cucerit titlul de campion al României, cu Astra, şi după experienţele ca antrenor din străinătate.

Marius Şumudică a semnat un contract important cu giuleştenii, în cadrul şedinţei la care au mai asistat acţionarul minoritar Victor Angelescu şi preşedintele Viorel Moldovan, cel care a avut un discurs dur la adresa celor din echipă, după remiza cu Dinamo. 

Primul care a plecat de la întâlnire a fost Victor Angelescu, urmat de Viorel Moldovan. "Mâine, mâine", a spus preşedintele de la Rapid, în privinţa conferinţei de presă în care va fi prezentat Marius Şumudică

La scurt timp, după ora 20:00, şi-a făcut apariţia şi Marius Şumudică, la ieşirea din parcarea Stadionului Rapid. Antrenorul a schiţat un zâmbet şi le-a făcut cu mâna reporterilor prezenţi la faţa locului

Cei trei nu au oferit declaraţii lângă stadion, însă clubul va oferi un interviu cu Marius Şumudică, azi, în jurul orei 21:00. 

FOTO | Imagini cu Marius Şumudică, din postura de antrenor la Rapid

 Galerie foto

Afla mai multe despre: marius sumudicamarius sumudica antrenor rapidmarius sumudica negocieri rapid 

viewscnt
Articole similare