Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Gigi Becali a anunţat că va ”scăpa” de el la iarnă, Nicolae Dică îl contrazice: ”Dacă face asta, nu îl va da nimeni afară”

Gigi Becali a anunţat că va ”scăpa” de el la iarnă, Nicolae Dică îl contrazice: ”Dacă face asta, nu îl va da nimeni afară”

FCSB

Comentarii

După umilinţa cu Silkeborg din grupele Conference League, Gigi Becali şi-a ieşit din minţi şi a afirmat că îl va trimite pe Bogdan Rusu (32 de ani) înapoi la CS Mioveni. Totuşi, Nicolae Dică (42 de ani) este de părere că jucătorul său se mai poate salva.

Achiziţionat în vară de la CS Mioveni, după ce patronul şi-a pierdut răbdarea cu Ianis Stoica, Bogdan Rusu ş-a trecut prima echipă importantă în CV pe final de carieră.

Până acum, atacantul evoluase aproape exclusiv în Liga 2, la formaţii precum Braşov, Astra, Hermannstadt, Petrolul sau Dunărea Călăraşi.

Golgheterul şi căpitanul Mioveniului, plecarea sa a lăsat un mare gol în atacul formaţiei argeşene, iar nici FCSB nu a câştigat prea mult de pe urma transferului.

Atacantul încă nu a marcat, iar, după umilinţa cu Silkeborg, în care a fost titular, dar a fost înlocuit la pauză de Ianis Stoica, Gigi Becali a afirmat că nu doreşte să îl mai păstreze.

Patronul l-a numit ”slab” pe Rusu şi a anunţat că în iarnă îl va trimite înapoi la CS Mioveni, punctând că şi la Andrei Dumiter va renunţa în iarnă, când îi va expira contractul.

Gigi Becali a anunţat că va ”scăpa” de el la iarnă, Nicolae Dică îl contrazice

Totuşi, în cadrul conferinţei de presă dinaintea confruntării cu Petrolul, Nicolae Dică a afirmat că Bogdan Rusu mai are şansa de a se salva, atât timp cât îşi face treaba, adică să marcheze goluri.

Eu le-am spus jucătorilor că în momentul în care intră pe teren trebuie să dea totul. La fotbal, azi poţi să fii cel mai slab, mâine să devii cel mai bun.

Eu când ne-am calificat în grupe eram unul dintre cei mai buni antrenori din România, acum după înfrângere sunt unul dintre cei mai slabi. Asta e la fotbal.

Trebuie să înţeleagă că trebuie să se antreneze şi în momentul în care intră pe teren să dea totul. Dacă Rusu va juca până la sfârşitul campionatului încă 7, 3, 10 meciuri şi va da 7 goluri, nu îl va da nimeni afară de aici.

Sau pe mine ca antrenor, dacă reuşesc să am rezultate, nu mă va da nimeni afară, nu? Nu poţi să dai afară pe cineva care are rezultate”, a declarat Nicolae Dică.

Pe lângă problemele întâmpinate la FCSB, Bogdan Rusu are dificultăţi şi în viaţa personală.

Afla mai multe despre: bogdan rusu 

viewscnt
Articole similare