Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Gigi Becali a dat anunţul. TUN financiar pentru FCSB: "Le-am trimis scrisoare"

Gigi Becali a dat anunţul. TUN financiar pentru FCSB: "Le-am trimis scrisoare"

Superliga

Comentarii

Gigi Becali a declarat faptul că echipa sa, FCSB, trebuie să primească un milion de euro de la Galatasaray, campioana Turciei.

După transferul lui Olimpiu Moruţan la Galatasaray, din 2021, FCSB a încasat aproximativ patru milioane de euro.

Gigi Becali susţine că gruparea din Istanbul îî datorează un milion de euro după activarea unei clauze din contractul fotbalistului român.

Moruţan a jucat în acest sezon în preliminariile UEFA Champions League, pentru Galatasaray, în turul 3, cu Zalgiris.

Campioana Turciei s-a calificat mai apoi în grupele UEFA Champions League.

„Galatasaray l-a băgat pe Moruţan două meciuri prin calificări, s-a calificat şi acum trebuie să ne dea un milion de euro. Le-am trimis scrisoare că trebuie să ne dea milionul. 

Ei spun că nu trebuie, că a plecat. Ei ziceau că un milion dacă e sub contract cu ei, dar a şi jucat. Aşa cum e el, piticanie, dar aduce milioanele” a declarat Gigi Becali.

În această vară, Galatasaray l-a vândut pe Moruţan pentru 3 milioane de euro, la Ankaragucu, o altă formaţie din Superlig.

Ce jucător l-a impresionat pe Gigi Becali după partida cu Sepsi

Mihai Lixandru, mijlocaşul defensiv care poate juca şi pe postul de fundaş central l-a impresionat pe Gigi Becali după meciul cu Sepsi.

„Mi-a plăcut că am controlat jocul. Mi-a plăcut că l-am văzut pe Lixandru, îmi pun baza în el. Veţi vedea în doi ani ce fotbalist o să fie.

Am descoperit un jucător. Tot auzeam de el că e bun, dar nu îl ştiam bine” a declarat Gigi Becali.

Absenţele din defensiva roş-albaştrilor l-au adus pe Lixandru în formula de start pentru deplasarea cu Sepsi, iar acesta nu a dezamăgit.

Suspendarea lui Dawa şi accidentarea lui Chiricheş au dus la formarea unui nou cuplu în centrul apărării celor de la FCSB, Lixandru - Ngezana.

Afla mai multe despre: fcsbmorutangalatasaray 

viewscnt
Articole similare