adplus-dvertising
You are here:

Gigi Becali îi anunţă pe cei doi fotbalişti care pot pleca de la FCSB: "E posibil"

Gigi Becali îi anunţă pe cei doi fotbalişti care pot pleca de la FCSB: "E posibil"

FCSB

Comentarii

Finanţatorul FCSB, Gigi Becali, a anunţat care ar putea fi prima tranzacţie din iarnă pe piaţa transferurilor. Deşi a susţinut că va mai transfera doar în anumite condiţii, afaceristul a afirmat că Nicolae Dică trebuie să fie pregătit şi pentru cel puţin o plecare.

Care ar putea fi prima tranzacţie pe piaţa transferurilor la FCSB în iarnă. Gigi Becali: "Cordea sau Olaru"

Gigi Becali a comandat o campanie impresionantă de transferuri la FCSB în startul sezonului, pentru ca Nicolae Dică să califice echipa în grupa de Conference League. Deşi un obiectiv a fost bifat, echipa a dezamăgit în Superligă, unde e doar pe locul 14, cu opt puncte, dar şi cu două meciuri în minus faţă de echipele din frunte. În ultimul meci din campionat, FCSB a pierdut cu 2-1 în faţa Universităţii Craiova. 

  • Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.

Strategia impusă la echipă ar putea duce la un nou transfer important de la FCSB în străinătate. În ultima sa intervenţie, Gigi Becali a anunţat că Andrei Cordea sau Darius Olaru ar putea fi transferaţi în perioada de mercato din iarnă. 

"Pe Coman nu-l văd, pe Tavi Popescu nu pot să cer nici cinci bani pe el la momentul actual. E posibil pe Cordea sau Olaru, dar dacă nu joacă echipa, jucătorii valoroşi nu ies în evidenţă", a anunţat Gigi Becali la Pro Arena. 

De altfel, amândoi au primit oferte în ultima perioadă, fiind cei mai atractivi jucători ai FCSB pentru cluburile din străinătate. Imediat după ce FCSB s-a calificat în grupa de Conference League, Gigi Becali a dezvăluit că a refuzat o ofertă de şase milioane de euro pentru Darius Olaru. 

Andrei Cordea a fost şi el dorit în Arabia Saudită, dar transferul nu s-a făcut după ce finanţatorul a cerut 10 milioane de euro. 

Dacă îl va vinde pe unde dintre Cordea sau Olaru, în ceea ce ar putea fi prima plecare de la FCSB în iarnă, Gigi Becali e pregătit să-i aducă jucători lui Nicolae Dică

"Eu cred că o să mai iau probabil vreun jucător, dacă de exemplu suntem la două, trei puncte după înjumătăţire, dacă suntem la şase puncte de primul loc", a mai spus afaceristul. 

"Moment dificil... De ce să fie? Au intrat patru milioane şi mai intră. Trei de la Tănase... Noi, că să intrăm în play-off, trebuie să batem Petrolul. Realitatea este asta, suntem pe locul 14", a adăugat Gigi Becali. 

 

viewscnt
Articole similare