Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Horaţiu Moldovan, rezervă în primul meci la Atletico Madrid. Victorie dificilă cu Sevilla şi calificare în semifinalele Cupei Spaniei | VIDEO

Horaţiu Moldovan, rezervă în primul meci la Atletico Madrid. Victorie dificilă cu Sevilla şi calificare în semifinalele Cupei Spaniei | VIDEO

Stranieri

Comentarii

Atletico Madrid s-a calificat în semifinalele Cupei Spaniei, după un meci dificil cu Sevilla. Portarul român Horaţiu Moldovan a fost rezervă.

Atletico Madrid, victorie la limită şi calificare în semifinalele Cupei Spaniei

Atletico Madrid a învins-o, pe teren propriu, pe Sevilla, scor 1-0, în sferturile Cupei Spaniei. Madrilenii s-au calificat în semifinalele competiţiei.

Meciul de pe Civitas Metropolitano a fost dominat de Atletico Madrid, însă a înscris destul de greu golul victoriei.

Partida a început cu un moment de reculegere în memoria celor trei suporteri ai echipei FC Sevilla, decedaţi într-un accident auto în drumul lor spre Madrid.

Gazdele au ratat un penalty în minutul 25, prin Griezmann, iar golul calificării a fost înscris de Memphis Depay, în minutul 79.

Elevii lui Simeone au trecut printr-un moment dificil în minutele de prelungire, când Sevilla a cerut penalty, la un contact în careul gazdelor, între Barrios şi Lamela.

Era minutul 90+5, dar arbitrul nu a acordat nimic după consultarea VAR, iar Atletico Madrid s-a calificat în semifinale, alături de Real Sociedad, Mallorca şi Athletic Bilbao.

 

Moldovan, rezervă la Atletico Madrid

La Atletico Madrid, portarul român Horaţiu Moldovan, sosit de la Rapid Bucureşti, a rămas pe banca rezervelor pe toată durata partidei. Aşa cum era de aşteptat, slovenul Jan Oblak a fost titular.

Afla mai multe despre: horatiu moldovanatletico madridcupa spaniei 

viewscnt
Articole similare