Gigi Becali este foarte aproape de a-şi îndeplini marea dorinţă. După nouă ani de aşteptare, FCSB este mare favorită la câştigarea campionatului.
FCSB are un avans de şapte puncte faţă de ocupanta locului secund, Universitatea Craiova, cu opt etape rămase de disputat până la finalul sezonului. Astfel, vicecampioana României este foarte aproape de titlul mult aşteptat încă din 2015, când antrenorul echipei era Constantin Gâlcă.
Dacă va câştiga campionatul, FCSB va evolua şi în preliminariile Champions League, iar Gigi Becali este dispus să investească din nou serios pentru a-i întări echipa lui Elias Charalambous.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Pe lângă transferurile pe care le conturează deja, latifundiarul din Pipera va renunţa şi la jucători, însă doar în schimbul unor sume de bani. Deşi, în trecut, Gigi Becali ţinea la preţul fotbaliştilor săi, acum, patronul FCSB-ului pare că nu mai stă pe gânduri când vine vorba de vânzarea unui jucător, dacă este şi în interesul clubului.
Aşa s-a întâmplat şi în august 2023. Gigi Becali a avut o ofertă pe masă greu de refuzat, în sezonul trecut, din Bundesliga, de trei milioane de euro pentru Andrei Cordea, însă s-a opus transferului pentru a-şi ajuta în continuare lotul. Apoi, după ce echipa sa a fost eliminată din preliminariile Conference League, Gigi Becali a luat decizia de a-l lăsa să plece pe Cordea pentru a aduce alţi fotbalişti în locul acestuia.
Astfel, latifundiarul din Pipera a pierdut 1,7 milioane de euro în doar câteva luni, mijlocaşul fiind transferat în Arabia Saudită cu 1,3 milioane de euro.
"Gândeşte-te că s-a pierdut suma de 1,7 milioane de euro. S-a vândut cu 1.3 milioane (n.r. - la Al-Tai), iar oferta era de 3 milioane (n.r. - de la Augsburg), dar la Steaua (n.r. - FCSB) e un caz aparte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Gigi Becali are bani şi poate să plătească sume exorbitante sau peste nivelul campionatului. Vezi ce s-a întâmplat cu atacantul (n.r. - Compagno). A plătit peste un milion jumătate pe el şi l-a vândut cu 150.000, pe Compagno", a declarat Rică Neaga pentru Orange Sport.
- 2 goluri şi 3 pase decisive are Andrei Cordea în cele 20 de meciuri jucate în actualul sezon în campionatul Arabiei Saudite
De asemenea, Neaga a vorbit şi despre posibilele plecări ale celor mai buni marcatori ai FCSB-ului din acest sezon, Florinel Coman şi Darius Olaru.
"Această calificare la EURO va atrage mulţi ochi şi către campionatul nostru, dar eu consider că atunci când un jucător se transferă din campionatul României se va transfera prin evoluţiile din cupele europene sau de la un turneu final.
Majoritatea jucătorilor tineri să ştii că sunt interesanţi pentru vest. Cei care se apropie de finalul carierei se gândesc să meargă în zona arabă, pentru că acolo vezi şi tu că sunt banii în ultimul timp.
(n.r. - Coman şi Olaru pot juca în vest?) Da, au calitate. Coman are calitate, iar în momentul de faţă e într-o formă la care ar putea să joace în vest. Şi nu numai Coman, Olaru este un jucător care ar putea să prindă şi el un transfer în vest", a mai spus Adrian Neaga, fostul atacant de la FCSB.
- Citește și
- Micky Van de Ven, back to business! Radu Drăguşin revine pe banca de rezerve
- ”Mănâncă parizer? Eu cred că nici la câine nu îi dă”. Panduru s-a amuzat şi a venit cu o nouă ”teorie” despre Şucu: ”Vrea ceva! Ştie foarte bine ce face!” | EXCLUSIV
- Inter a învins-o pe Empoli şi şi-a asigurat locul pentru ediţia viitoare a Ligii Campionilor
- Jaqueline Cristian s-a calificat în turul al doilea la Charleston. Urmează un duel de foc pentru româncă
- Suspendare mare pentru Gigi Becali din partea FRF. Pentru ce a ajuns să fie judecat patronul de la FCSB