You are here:

Impresionant! Dan Nistor, în topul jucătorilor cu cele mai multe meciuri din istoria primei ligi din România. Cum arată clasamentul all-time

Impresionant! Dan Nistor, în topul jucătorilor cu cele mai multe meciuri din istoria primei ligi din România. Cum arată clasamentul all-time

Superliga

Comentarii

Dan Nistor (36 de ani) a scris o nouă filă de istorie la nivelul primei ligi din România. Face parte dintr-un club select de jucători emblematici pentru fotbalul românesc.

U Cluj a reuşit să câştige împotriva Oţelului din Galaţi, scor 2-0, în etapa a 13-a din Superliga României.

Dan Nistor, în topul celor mai longevivi jucători din istoria primei divizii din România

Dan Nistor şi Mamadou Thiam au adus victoria pentru echipa lui Ioan Ovidiu Sabău şi au fost cei care au produs şi primul eşec suferit de trupa lui Dorinel Munteanu în acest sezon.

Dar meciul a fost cu totul special pentru Dan Nistor. Pe lângă faptul că a marcat, mijlocaşul în vârstă de 36 de ani a bifat cea de-a 455-a partidă în istoria primei ligi din România, depăşindu-l pe legendarul Cornel Dinu (454).

Prin urmare, Dan Nistor a urcat pe locul 8 în acest clasament, unul pe care îl conduce detaşat, cu 515 meciuri, fostul atacant Ionel Dănciulescu.

Cum arată clasamentul all-time al jucătorilor cu cele mai multe meciuri în prima divizie din România:

  • Dănciulescu - 515 (meciuri)
  • Costică Ştefănescu - 490
  • Florea Ispir - 485
  • Boloni - 484
  • Câmpeanu - 470
  • Petre Marin - 468
  • Paul Cazan - 465
  • Dan Nistor - 455
  • Cornel Dinu - 454

Reacţia lui Dan Nistor, după U Cluj - Oţelul 2-0

”E foarte bine, înseamnă că lucrăm cum trebuie, facem ce ne zice Mister. Lăsăm lumea să vorbească, ne continuăm drumul şi sperăm să intrăm în play-off, acesta e obiectivul primordial.

Mi-e dor (n.r. de cupele europene), am mai jucat acolo, sunt un jucător cu experienţă, nu cedez la presiune. M-aş bucura să mergem acolo, merităm. Publicul a fost minunat, victoria asta li se datorează şi suporterilor.

Deja aţi aflat (n.r. cum i-a motivat Sabău)? Ne-a pus câte un filmuleţ şi ne-a arătat ce făceam acum 3-4 etape, ne-a luat pe fiecare în parte, ne-a arătat cea mai bună variantă a noastră. A umblat puţin la orgoliul nostru şi cred că acest lucru s-a văzut”, a declarat Nistor, după meci.

În urma acestui rezultat, U Cluj este lider, cu 26 de puncte, la cinci puncte de ocupanta locului secund, U Craiova (20 de puncte şi un meci mai puţin), în timp ce gălăţenii se află pe poziţia a treia, cu 19 puncte.

Afla mai multe despre: dan nistorsuperligau cluj 

viewscnt
Articole similare