Mario Camora doreşte să ajungă din nou cu CFR Cluj în grupele unei competiţii europene. În sezonul acesta, unica şansă pentru a realiza obiectivul propus este Conference League, acolo unde campioana României este la un meci distanţă de a se califica în play-off.
CFR Cluj o va întâlni pe Şahtior Soligorsk, joi, de la ora 20:00, în manşa a doua din turul al treilea preliminar al Conference League.
Meciul va porni de la scorul înregistrat în tur, 0-0, iar cele mai importante faze vor fi live text pe orangesport.ro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În conferinţa de presă dinainte partidei cu formaţia din Belarus, Mario Camora a subliniat că îşi doreşte ca CFR Cluj să redevină şi în competiţiile europene acea echipă care nu dă foarte multe ocazii echipelor adverse.
Camora sună adunarea la CFR Cluj şi în Europa: ”Să nu plângem că avem multe meciuri”
În campionat, Dan Petrescu şi elevii săi o duc bine. După primele patru etape, gruparea din Gruia este lider, cu nouă puncte.
Căpitanul Mario Camora se află în faţa meciului cu numărul 100 pentru CFR Cluj în cupele europene.
Camora şi Deac sunt singurii jucători care au evoluat în absolut toate meciurile din acest sezon pentru echipa clujeană, cu excepţia celui din ultima etapă a Superligii, cu Chindia, ceea ce însumează nouă meciuri (trei în campionat, două în preliminariile Ligii Campionilor, trei în cele ale Conference League şi unul în Supercupa României).
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”Un meci foarte important pentru noi, pentru suporteri, club, pe care vrem să îl trecem mai departe, dar o să fie un meci foarte greu. S-a văzut şi în tur, o echipă combativă, agresivă, dar trebuie să redevenim CFR-ul care a fost în competiţiile europene.
În campionat suntem unde vrem să fim, la locul nostru, dar trebuie să revenim şi în competiţiile europene echipa care dădea puţine şanse la adversar şi trebuie să revenim la acest nivel.
(n.r. ţi-e dor să joci într-o grupă europeană?) Cred că e dor la toată lumea, şi la noi, şi la suporteri, şi la club. Să nu plângem că avem multe meciuri. Dacă avem multe e bine, e semnal că eşti într-o grupă de competiţie europeană.
(n.r. meciul 100 pentru CFR în Europa) Să dăm un cadou o victorie frumoasă la club la meciul 100”, a declarat Camora.
- Citește și
- Ce informaţii are antrenorul lui Dunajská Streda: "Florinel Coman se află în Germania. Adversarul ne induce în eroare"
- Surpriză pentru Zorya? Mirel Rădoi, misterios: "Nu intru în prea multe detalii". Cine ar putea apărea în primul "11"
- Gică Hagi i-a permis unui titular de la Farul să se transfere gratis în străinătate! "Şi-a făcut datoria la noi. Ar face cinste fotbalului românesc" EXCLUSIV