Denis Alibec (31 de ani), proaspăt revenit la Farul Constanţa, a fost unul dintre fotbaliştii-revelaţie de la echipa sa de club, dar prestaţiile de la naţională au lăsat de dorit. Din această cauză, într-un innterviu cu Orange Sport, Voirel Moldovan i-a transmis atacantului că se aşteaptă la mai mult de la el.
După câteva sezoane în care nu s-a ridicat la aşteptări, Denis Alibec pare să fi găsit din nou un mediu în care poate da randament, de această dată la Farul lui Hagi.
Atacantul de 31 de ani nu mai impresionase cu adevărat de când se afla la Astra, în urmă cu mai bine de doi ani, iar revnirea sa de formă părea a fi de bun augur şi pentru naţională.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Convocat la ultima acţiune, Alibec a fost titular în ambele meciuri, dar nu a avut mai deloc realizări, fiind înlocuit în ambele partide cu George Puşcaş, care a reuşit o dublă împotriva Bosniei.
Viorel Moldovan l-a lăudat pe jucătorul Farului pentru forma sa din campionat, dar a punctat că doreşte să îl remarce pe acesta şi pentru ce face la naţională, nu doar pentru ce face în Liga 1.
În ciuda începutului excelent de sezon al lui Denis Alibec, Viorel Moldovan are aşteptări mai mari de la atacantul echipei naţionale
”În campionatul intern, foarte ok, surprinzător de bine, a slăbit destul de mult, e într-o formă bună, s-a zbătut la naţională, dar nu a avut realizări.
Şi el beneficiază de prea puţine mingi, am văzut o nemulţumire din partea lui, poate fi pus mai mult în evidenţă, jocul la Farul îl avantajează.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Vreau mai mult de la el, de ce să spun că e bun pentru campionatul intern? Vreau să spun <<bravo, Alibec, i-ai făcut pe ăia varză>> la nivel internaţional.
E un atacant pe care ne bazăm, dar trebuie să demonstreze la nivel internaţional”, a declarat Viorel Moldovan, pentru Orange Sport.
- Cinci goluri şi două pase decisive a însumat Alibec pentru Farul în acest sezon, în nouă apariţii.
- La naţională, atacantul a marcat doar de două ori în 23 de apariţii
Denis Alibec a fost integralist în victoria Farului din această etapă, scor 2-0, împotriva celor de la U Cluj.
- Citește și
- ”Noi am greşit, ei ne-au executat”. Eugen Neagoe îşi învinuieşte jucătorii după înfrângerea cu Farul: ”Două goluri nepermis de uşor luate”
- FC U Craiova, cea mai slabă prestaţie a sezonului? Conculziile secundului din Bănie după primul meci fără Croitoru: ”Nu am complotat cu nimeni”
- ”Dacă Dică îşi dădea demisia şi aveaţi mână liberă, pe cine aduceaţi?”. MM Stoica a rostit numele unui fost antrenor de la FCSB | VIDEO EXCLUSIV
Afla mai multe despre: denis alibec