You are here:

Înfrângere la debut pentru Zeljko Kopic! Croatul a descoperit problema din lotul lui Dinamo: "Venim după o perioadă lungă"

Înfrângere la debut pentru Zeljko Kopic! Croatul a descoperit problema din lotul lui Dinamo: "Venim după o perioadă lungă"
Comentarii

Noul antrenor al lui Dinamo, Zeljko Kopic, a oferit impresia primelor 90 de minute de pe banca alb-roşiilor. Croatul consideră că există o problemă mentală în lot, în rândul jucătorilor.

Zeljko Kopic şi-a dat seama care e problema la Dinamo, după înfrângerea cu Sepsi: "Am avut ideile mele"

Sepsi OSK a învins luni seara, pe teren propriu, scor 2-1, formaţia Dinamo Bucureşti, în ultimul meci al etapei a 18-a a Superligii. Este a patra înfrângere consecutivă pentru bucureşteni şi al 13-lea meci la rând fără victorie pentru echipa lui Zeljko Kopic.

Antrenorul susţine că jucătorii au nevoie de încredere şi consideră că repriza a doua, când Dinamo a redus din diferenţă pe tabelă, poate fi un punct de plecare. 

"Pentru mine mai important e că am văzut jucători gata să lupte. Sunt convins că la meciul următor vom arăta mai bine. Sunt jucătorii noştri, e primul meu joc, am avut ideile mele. Schimbările din repriza a doua au adus ocazii. Da, putem juca mai bine. De la jucători aştept să înţeleagă ce e Dinamo şi să se antreneze la capacitate maximă. 

Despre arbitru nu spun nimic. Sper ca oamenii care analizează situaţia arbitrajului vor analiza şi ce s-a întâmplat în careu. 

Problema noastră e mentală, la nivel mental. Venim după o perioadă lungă şi  e greu să mobilizez jucătorii, dar trebuie să insistăm, iar repriza a doua e dovada că putem juca un fotbal bun. Vom analiza situaţia jucătorilor în zilele următoare şi vom lua decizia optimă pentru noi", a declarat Zeljko Kopic, după înfrângerea de la Sfântu Gheorghe. 

În clasament, Sepsi se află pe locul 10, cu 23 de puncte, în timp ce Dinamo rămâne pe penultimul loc al ierarhiei Superligii, 15, cu doar 10 puncte adunate.

Afla mai multe despre: zeljko kopiczeljko kopic dinamosepsi dinamo 

viewscnt
Articole similare