Antrenorul formaţiei Poli Iaşi, Leo Grozavu (55 de ani), a tras concluziile după remiza încheiată în meciul dintre echipa sa şi Gloria Buzău.
Poli Iaşi a remizat, pe teren propriu, în partida disputată în compania formaţiei Gloria Buzău, scor 1-1, în etapa a doua din play-off-ul Ligii 2.
Golurile au fost marcate de Cătălin Hlistei, în minutul 31, pentru gazde, în timp ce Viktor Angelov a punctat pentru oaspeţi, în minutul 47.
Leo Grozavu l-a ”corectat” pe reporter. Mesaj clar pentru fanii lui Poli Iaşi
La finalul partidei, Leo Grozavu a reacţionat şi a subliniat faptul că echipa sa a câştigat un punct şi că buzoienii au fost cei care au avut de pierdut de pe urma acestui rezultat.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
De asemenea, antrenorul formaţiei din Copou se aşteaptă la un număr mai mare de spectatori la meciurile de acasă ale lui Poli Iaşi.
”Două puncte au pierdut cei de la Buzău, noi în niciun caz nu am pierdut puncte. Am câştigat un punct, l-am câştigat pe teren.
Mă aşteptam să fie mai multă lume azi. Echipa cred că a demonstrat în ultima perioadă că merită susţinere cap-coadă”, a declarat Grozavu, după meci.
În urma acestui rezultat de egalitate, Poli Iaşi a urcat în vârful ierarhiei din Liga 2, cu 44 de puncte.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Adrian Mihalcea îşi atenţionează jucătorii: ”Obiectivul nostru este promovarea în Liga I”
- Andrei Ivan, odihnit şi pregătit să-i facă viaţa grea campioanei CFR Cluj. Dan Petrescu: ”Cel mai bun jucător al Craiovei”
- ”Este o provocare pentru mine să fiu aici”. Elias Charalambous, prima reacţie după ce a semnat cu FCSB
Afla mai multe despre: leo grozavu, poli iasi, liga 2