Rapid Bucureşti a învins CFR Cluj, scor 3-1, în etapa 10 a Superligii. Giuleştenii au dominat repriza secundă, când s-au desprins de foştii campioni. În urma acestui rezultat, Rapid Bucureşti a urcat pe locul al treilea, cu 18 puncte, cu unul mai puţin decât CFR Cluj, care e pe locul secund, dar care are o restanţă e disputat.
VIDEO | Rapid - CFR Cluj 3-1 (Rrahmani 5, 51, Petrila 71 / Deac 10), pe Orange Sport 1 şi orangesport.ro
Min. 90+5 Finalul partidei din Giuleşti.
Min. 78 CFR Cluj a pus în pericol poarta lui Moldovan, dar fotbalistul Rapidului a menţinut avantajul de două goluri al Rapidului.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Min. 71 GOOOOL Rapid! Sava n-a mai scăpat şi de ultimul atac al rapidiştilor. Mingea ajunge cu noroc la Petrila, după o centrare din dreapta, iar fostul fotbalist al lui CFR Cluj a pus capul pentru 3-1.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Min. 66 Otele ajunge într-o poziţie bună, dar şutează cu stângul mult peste poartă.
Min. 62 Ioniţă încearcă un şut plasat din marginea careului, dar Sava reţine.
Min. 60 Rrahmani, aproape de hat-trick. Atacantul a tras puternic, iar Sava a respins în corner.
Min. 59 Emmers trage puternic de la distanţă puţin peste poartă.
Min. 58 O nouă minge scoasă din faţa porţii lui CFR Cluj. Albu a tras în blocaj, iar scorul rămâne 2-1.
Min. 57 Ajeti a scos mingea de pe linia porţii, după ce Rrahmani a şutat.
Min. 54 Funsho ratează o nouă ocazie.
Min. 51 GOOOOL Rapid! Ioniţă oferă o pasă cu călcâiul, Rrahmani trage spre poartă, iar mingea deviată de Sava intră în poartă.
Min. 49 Săpunaru reia pe poartă din corner, dar mingea e scoasă în corner.
Min. 46 A început repriza secundă.
Min. 45+5: Pauză!
Min. 45+4 Albu are ultima ocazie a reprizei.
Min. 45+4 Petrila vrea penalty, dar ia galben pentru simulare.
Min. 45+2: Ocazie Rapid! Ioniţă primeşte o pasă pe culoar, în unghi închis, dar şutul său este respins în corner de Sava!
Min. 42: Ocazie CFR! Bîrligea încearcă un şut din întoarcere, cu Moldovan învins, dar mingea trece mult peste poartă.
Min. 34: După o învălmăşeală în careu, Juricic reia mingea în plasa lui Horaţiu Moldovan, din cădere. După minute de analiză în cabina VAR, golul a fost anulat pentru ofsaid.
Min. 10: GOOOLLL CFR Cluj! Ciprian Deac reia perfect o centrare foarte bună a lui Mario Camora.
Min. 5: GOOOLL Rapid! Sava apără lovitura de la 11 metri executată de Rrahmani, însă kosovarul a fost pe fază şi a băgat balonul în plasă.
Min. 3: Lovitură de pedepsă pentru Rapid!
Min. 1: A început partida!
Echipele de start
- Rapid: H. Moldovan - Braun, Săpunaru, P. Iacob, Borza - Al. Ioniţă II, Al. Albu, Emmers - Funsho, Rrahmani, Petrila
- Rezerve: Drăghia, Onea, Bădescu, I. Cristea, Pănoiu, Papeau, Cîrjan, Valle, Al. Stan
- CFR Cluj: Sava - Mogoş, Ajeti, Kresic, Camora - Cvek, Tachtsidis, Deac - Bîrligea, Juricic, Avounou
- Rezerve: Hindrich, Morgan, M. Ilie, R. Filip, Fica, L. Mihai, Krasniqi, Otele, Jefte
Rapid vine după un egal dezamăgitor în deplasare, cu Oţelul, scor 0-0, dar vrea să-şi continue seria de meciuri fără înfrângere. Patru meciuri la rând fără eşec este situaţia în care se află Rapid în acest moment.
În ultimele patru etape, Rapid a marcat de 12 ori, trei goluri în meciul de acasă cu Farul, cinci goluri în deplasarea de la Craiova, cu U Craiova 1948 şi patru reuşite, acasă, cu Dinamo.
Cele trei victorii convingătoare cu Farul, U Craiova 1948 şi Dinamo au fost cruciale pentru moralul giuleştenilor.
Oaspeţii de la CFR Cluj au avut un parcurs excelent de sezon până în această etapă, o singură înfrângere au suferit ardelenii în cele opt meciuri disputate în Superliga.
Eşecul cu FCSB, scor 1-0, a fost singurul pas greşit al celor de la CFR, în acest sezon.
Victoria la limită, nelipsită de controverse, cu Petrolul din etapa trecută reprezintă a patra victorie consecutivă pentru CFR.
Rapid şi CFR s-au mai întâlnit de 42 de ori în principala competiţie internă, de 19 ori s-au impus bucureştenii, de 14 ori au câştigat ardelenii, iar alte 9 partide s-au terminat la egalitate.
Ultimul succes reuşit de ardeleni în campionat pe terenul grupării bucureştene s-a consemnat pe 17 octombrie 2009, Rapid - CFR Cluj 1-4.
Cea mai recentă dispută directă din Superligă a avut loc în sezonul trecut, la începutul lunii mai, meci în care Rapid s-a impus cu scorul de 3-1.
- Citește și
- Antoine Dupont a părăsit spitalul după operaţie. Care este starea căpitanul Franţei în urma intrării violente a lui Johan Deysel
- Ce salariu are Dragoş Iancu la Hermannstadt: "Îi prelungim cât vrea şi pe cât vrea"
- Gigi Becali a dat anunţul. TUN financiar pentru FCSB: "Le-am trimis scrisoare"
- Laszlo Dioszegi recunoaşte superioritatea FCSB-ului. ”Ne-am făcut de râs. Puteau să ne dea 7-8 goluri”
- Gigi Becali s-a convins. Ce jucător l-a impresionat după victoria cu Sepsi