You are here:

Lovitură dată de George Puşcaş în mijlocul sezonului!

Lovitură dată de George Puşcaş în mijlocul sezonului!

Serie A

Comentarii

George Puşcaş ar putea să-i câştige încrederea lui Alberto Gilardino, la meciul cu AC Milan din etapa următoare din Serie A. Motorul din atacul lui Genoa, Mateo Retegui nu s-a recuperat încă după accidentarea suferită la meciul cu Udinese de săptămână trecută, iar românul este mare favorit să bifeze primul meci ca titular din acest sezon.

Atacantul adus de Genoa de la Tigre în schimbul sumei de 15.000.000 de euro a acuzat dureri la genunchi la meciul cu Udinese şi a fost înlocuit chiar de Puşcaş. Astfel, este puţin probabil ca Alberto Gilardino să-l arunce în joc pe Retegui încă din primul minut, având în vedere problemele medicale cu care se confruntă fotbalistul. 

”Grifonul” atacă ”Diavolul” cu Puşcaş din primul minut

Conform Tuttomercatoweb, Genoa ar putea începe meciul cu Milan într-un sistem 3-5-2, cu Puşcaş şi Messias în atac încă din primul minut. Românul are amintiri plăcute din meciurile contra rossonerilor. În 2017, pe vremea când evolua la Benevento, Puşcaş a înscris în poarta lui Milan în meciul în care formaţia giallorossa a obţinut primul punct din istorie în Serie A, la capătul unei partide de povestit nepoţilor, în care portarul Alberto Brignoli a înscris la ultima fază.

Meciul dintre Genoa şi AC Milan va avea loc pe 7 septembrie, de la 21:45, şi va fi transmis în direct de Orange Sport 2.

 

Afla mai multe despre: genoamilanserie apuşcaş 

viewscnt
Articole similare