Selecţionerul Argentinei, Lionel Scaloni (44 de ani), a avut numai cuvinte mari la adresa căpitanului ”Albiceleştilor”, Lionel Messi (35 de ani), pe care îl consideră mai mare decât Diego Maradona. Scaloni şi Messi au devenit campioni mondiali în decembrie, la ediţia din Qatar.
Messi sau Maradona? Scaloni a răspuns fără ezitare: ”Dacă ar fi să aleg unul, ar fi el. Am legat ceva special”
Selecţionerul Argentinei, Lionel Scaloni, a afirmat că Lionel Messi este cel mai bun fotbalist din toate timpurile.
După ce Argentina a câştigat titlul mondial, a reapărut întrebarea: cine este mai bun? Lionel Messi sau Diego Maradona?
Chestionat cu privire la această dezbatere, la radioul spaniol COPE, selecţionerul Lionel Scaloni nu a ezitat când a răspuns.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
”Dacă ar fi să aleg unul, ar fi Leo. Am legat ceva special cu el. Este cel mai bun jucător al tuturor timpurilor, deşi şi Maradona a fost uimitor", a declarat Scaloni.
În timpul interviului, Scaloni a vorbit şi despre prima sa interacţiune cu ”La Pulga” în timpul învestirii sale în 2018.
La vremea respectivă, Argentina fusese eliminată în optimile de finală ale Cupei Mondiale din Rusia de Franţa, iar Messi voia să se retragă din naţională. â
”Primul lucru pe care l-am făcut când am preluat conducerea în 2018 a fost să am un apel video cu Messi. I-am spus că îl aşteptăm.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Aşa am făcut, iar opt luni mai târziu a ajuns într-un grup incredibil", a povestit selecţionerul care a făcut-o a treia oară campioană mondială pe Argentina.