Mircea Rednic, antrenorul celor de la UTA Arad, a vorbit despre victoria echipei sale cu scorul de 1-0, în faţa celor de la FC Botoşani.
Arădenii au urcat pe prima poziţie în urma succesului de pe teren propriu, obţinut la limită, în faţa celor de la FC Botoşani. Elevii lui Mircea Rednic au dominat în primul act, Omondi a trecut pe lângă deschiderea scorului în mai multe rânduri.
Unicul gol al partidei a venit dintr-un corner. Conte s-a înălţat şi a trimis mingea în poarta lui Ducan, printr-o lovitură de cap. În actul secund, FC Botoşani a preluat iniţiativa şi a început să pună presiune pe adversari. Lopez nu a reuşit să înscrie dintr-o poziţie ideală.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Mircea Rednic: "Acum au fost 5000 de copii"
"Sunt 3 puncte importante. Dar, vreau să încep cu atmosfera care a fost astăzi în tribune. Nu-mi imaginam. 5000 de copii, care au strigat, au fost pozitivi. Au mare merit la victoria noastră.
Am avut o repriză bună, ne-am creat câteva ocazii, ei avut acea bară. În repriza a doua am avut emoţii, am pierdut cu uşurinţă mingile, nu i-am mai blocat", a declarat Mircea Rednic, după meci.
Rednic a făcut referire şi la sancţiunea impusă suporterilor arădeni, care nu îşi vor putea susţine favoriţii la următoarele trei partide de pe teren propriu.
"Sper ca decizia care se va lua să fie pentru fotbal. Acum au fost 5000 de copii, mai adăugăm 5000 de fete frumoase...", a mai spus Rednic.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- OFICIAL | A luat de patru ori Cupa României şi a semnat în Liga 3. Ce l-a convins pe jucător să ia această decizie
- Număr mare de spectatori aşteptat la FCSB - Universitatea Craiova, pe Arena Naţională | EXCLUSIV
- Primele concluzii după ce UTA a învins-o pe ”lanterna roşie”. Ce motiv de nemulţumire a existat: ”N-ai voie să dai aşa” | EXCLUSIV
- Bogdan Andone a explicat motivul pentru care l-a înlocuit pe David Gabriel în minutul 30: "Mi-a fost teamă, a fost pentru binele echipei"
- Şortul lui Muhammad Ali de la meciul epic "Thrilla in Manila" poate fi vândut cu o sumă incredibilă la licitaţie
- FOTO | Ovidiu Hoban s-a pus pe treabă! Tehnicianul a efectuat primul antrenament după plecarea lui Adrian Mutu
Afla mai multe despre: mircea rednic, uta arad, fc botosani, superliga