Florin Tănase (27 de ani), căpitanul şi golgheterul FCSB-ului, este pe picior de plecare de la Bucureşti, după ce a primit o ofertă importantă din China. Invitat în studioul Orange Sport, MM Stoica a dezvăluit cine îi va lua locul acestuia.
FCSB traversează o perioadă de schimbări în debutul acestui sezon, care s-a declanşat prin plecarea lui Toni Petrea (47 de ani) de la club şi revenirea lui Nicolae Dică (42 de ani).
Pe lângă antrenor, roş-albaştrii urmează să îşi piardă liderul, căpitanul şi golgheterul, pe Florin Tănase, care este foarte aproape de un transfer în China şi ar putea pleca până joi.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Al doilea cel mai vechi jucător din lot, venind la o lună după Ovidiu Popescu, pierderea lui Tănase va fi grea pentru FCSB, iar acest lucru va fi resimţit pe gazon.
Totuşi, invitat în studioul Orange Sport, MM Stoica a dezvăluit că vicecampioana ştie deja cine urmează să îi ia locul internaţionalului român.
Este vorba despre Ianis Stoica (19 ani), jucător care va fi titularizat după plecarea lui Florin Tănase.
MM Stoica a dezvăluit numele înlocuitorului lui Florin Tănase
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
”E foarte diferită echipa de atunci (n.r. din primul mandat al lui Dică) faţă de cea de acum. La momentul acesta, fără Tănase, dacă într-adevăr se achită clauza şi pleacă, noi avem doi titulari de 19 ani, Octavian Popescu şi Ianis Stoica.
(n.r. Ianis Stoica va deveni titular?) Indiscutabil, dacă pleacă Tănase. Deci avem doi titulari de 19 ani, avem portar de 22 de ani sau 23, Andrei Vlad, avem Şut şi Cordea, 23, avem Coman, Olaru, 24, posibil să apară Pantea, de 18 ani... deci avem echipă tânără cu care, în mod normal, trebuie să avem răbdare.
Ok, pleacă jucători, pleacă jucători. Pleacă jucători pe bani mulţi, trăim, pentru că niciodată nu poţi să îţi doreşti să nu plece jucători, chiar dacă slăbeşti din puncte de vedere sportiv.
Ideea e ca tu să trăieşti, nu să trăieşti cu -25, -26, -30 de milioane. Aia nu e o reţetă, să pierzi bani în fiecare an, ideea e să câştigi bani dacă se poate”, a declarat MM Stoica la Orange Sport.
Fără Tănase, FCSB va arăta, aproximativ, astfel: Târnovanu - Ov. Popescu, Dawa, Tamm, Radunovic - Olaru, Edjouma, Tavi Popescu - Cordea, Stoica, Coman
- Citește și
- De ce nu a rămas în fotbal Cristi Pulhac şi cu ce se ocupă acum: "Nervi şi stres. Am avut propuneri, dar nu am avut timp" | EXCLUSIV
- Cei de la Sepsi n-au gustat glumele lui Gigi Becali: "E o mare prostie. Din cauza lor ne atacă fanii. Mi s-a părut o jignire" | EXCLUSIV
- Gigi Becali a fost întrebat dacă-i oferă lui Toni Petrea şi al treilea mandat la FCSB: "M-am băgat când am văzut că nu merge echipa"
Afla mai multe despre: mm stoica