Gabi Tamaş îşi caută dreptatea în instanţă, după ce fostul său antrenor de la Petrolul Ploieşti, Nae Constantin, l-a înregistrat fără să ştie. Din cauza scandalului, fundaşul central a reziliat contractul cu prahovenii.
Gabi Tamaş se răzbună pe Nae Constantin
Au fost zile de foc la Petrolul Ploieşti, între Gabi Tamaş şi Nae Constantin. Antrenorul l-a înregistrat pe fotbalist în timp îi înjură pe fani şi pe conducătorii clubului, iar înregistrarea a fost făcută public în presă, după ce a ajuns pe mâna suporterilor din peluză.
La câteva săptămâni distanţă, Gabi Tamaş i-a făcut plângere penală lui Nae Constantin, conform As.ro.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Veteranul din teren acuză că a fost înregistrat fără acordul său, iar prin avocatul său a întocmit plângerea penală, unde Nae Constantin are statutul de pârât.
Apărarea lui Gabi Tamaş a înaintat plângerea penală ”împotriva numitului Nicolae Constantin şi a tuturor persoanelor care se fac vinovate de înregistrarea şi difuzarea în mass-media, fără drept şi fără consimţământul subsemnatului”.
Ce spunea Nae Constantin despre scandalul cu Gabi Tamaş
„Înregistrarea care a apărut a fost făcută de pe telefonul meu, nu a fost nimic premeditat. Am o aplicaţie, pentru că la un moment dat am fost ameninţat de cineva foarte urât. Am dat această înregistrare către liderii galeriilor, ca să vadă. Ei nu erau de acord cu această plecare. Cum a ajuns în online, nu ştiu. Ce a apărut e o parte, toată înregistrarea are cam 15 minute. Eu mi-o asum! Dacă e o greşeală, o să o plătesc.
Şefii galeriei au sărit în sus şi au început să sune să întrebe de ce (n.r. motivul rezilierii contractului lui Gabi Tamaş). Şi erau practic împotrivă. A trebuit să arătăm şi să spunem de ce. Suporterii noştri au creat la crearea clubului ăsta, în 2016. Erau suporteri care veneau cu baxurile de apă şi cu tot ce mai aveam nevoie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
N-a fost ideea şi nu am vrut să se ajungă aici. Am citit de ‘sifoane’, de ‘securitate’… fiecare o ia cum vrea. A fost justificarea noastră pentru ce facem aşa ceva. Gabi Tamaş a fost un jucător important, care era iubit şi respectat de fani. Această renunţare la el trebuia justificată. Îmi pare rău că am făcut acest pas, nu sunt mândru de ce am făcut, dar aveam nevoie de această justificare.
Nu e nicio premeditare. Eu nu am făcut decât să încerc să-l calmez în discuţia aia, să stea liniştit. Există viaţă fără oricine, ascultaţi-mă. Cred că şi lui îi pare rău în momentul ăsta. V-am spus, eu nu sunt mândru de ce am făcut, asta e clar. Dar am fost nevoit!
Gabi Tamaş nu era ghimpe în vestiar, erau momente în care era pâinea lui Dumnezeu, doar că erau şi momentele celelalte în care balanţa se echilibra sau chiar se ducea în jos. Ştiam pe cine am adus şi ne-a ajutat fotbalistic. Nu facem cu bucurie despărţirea asta! Probabil la un moment dat o să îl sun, dacă o să vrea să îmi vorbească… nu aş vrea să rămânem duşmani. Deşi cred că e greu. Ca antrenor trebuie să iei nişte decizii. Dacă nu făceam pasul ăsta, riscam săptămâna viitoare să plec eu”, a declarat Nae Constantin.
- Citește și
- Eroarea lui Becali? FCSB s-a despărţit de mijlocaşul bun la toate: "Nu mai văd echipa fără el. Dă goluri, a renăscut" | EXCLUSIV
- Pique, ultimul meci pentru FC Barcelona. Reacţia lui Xavi în privinţa retragerii fundaşului central: "Ne va fi dor de el"
- EXCLUSIV | Farul e peste CFR Cluj. Momentul în care Hagi i-a luat faţa lui Petrescu: ”Este incredibil. Acolo s-a făcut diferenţa”
- Dat de gol! Un antrenor italian vrea postul la FCSB. Negocieri la două capete în Superligă: "Ştiu mai multe decât crede el"
Afla mai multe despre: gabi tamas, nae constantin, petrolul ploiesti