Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Nelu Varga a anunţat viitorul antrenor al lui CFR Cluj: ”Am bătut palma”. Ce se întâmplă cu Dan Petrescu

Nelu Varga a anunţat viitorul antrenor al lui CFR Cluj: ”Am bătut palma”. Ce se întâmplă cu Dan Petrescu

CFR Cluj

Comentarii

Dan Petrescu (55 de ani) le-a dat o veste bună conducerii de la CFR Cluj. Antrenorul campioanei României va semna prelungirea înţelegerii cu ardelenii pentru o perioadă de încă cinci ani.

CFR Cluj nu a început minunat play-off-ul. În căutarea celui de-al şaselea titlu la rând în România, formaţia din Gruia a remizat pe teren propriu cu Rapid (2-2), meci în urma căruia Dan Petrescu a avut o reacţie nervoasă.

Totuşi, în ciuda acestei situaţii uşor mai tensionate la finalul debutului în play-off, conducerea celor de la CFR Cluj a făcut un anunţ cu privire la viitorul antrenorului principal.

Nelu Varga a anunţat viitorul antrenor al lui CFR Cluj: ”Am bătut palma”. Ce se întâmplă cu Dan Petrescu 

Nelu Varga a afirmat că Dan Petrescu îşi va prelungi contractul cu gruparea clujeană. La finalul anului trecut, i-a propus antrenorului extinderea angajamentului până în 2029. Cel actual este valabil până în 2024.

Omul numărul unul de la CFR Cluj a revenit şi a precizat că a ajuns la comun acord cu Dan Petrescu, care, astfel, va rămâne antrenorul ardelenilor până în vara anului 2029.

“Ne batem cu toţi, va fi un play-off foarte strâns. Toţi au şanse. Farul îmi place cum merge, îmi pune un semn de întrebare pentru câştigarea titlului. Sperăm să ne reabilităm să ajungem acolo unde ne dorim. Am discutat cu Dan Petrescu, suntem de acord.

Este doar o chestie de a pune pe hârtie. Se va prelungi până în 2029, încă 5 ani de la finalul actualului contract, în 2024. Am bătut palma”, a declarat Varga, conform Fanatik.

Dan Petrescu se află la cel de-al treilea ”descălecat” la CFR Cluj. De această dată a ajuns la data de 31 august 2021, după ce l-a înlocuit pe Marius Şumudică.

Precedentele două mandate ale sale în Gruia s-au consumat în perioada iunie 2018 - iunie 2018 şi martie 2019 - noiembrie 2020.

Alături de clujeni a câştigat cinci titluri de campion în România, pe lângă alte performanţe notabile în cupele europene.

Până în momentul de faţă, Dan Petrescu a disputat 212 meciuri la conducerea tehnică a celor de la CFR Cluj.

Afla mai multe despre: cfr clujdan petrescunelu varga 

viewscnt
Articole similare