Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

CFR a refăcut cu juniorii faza controversată din meciul cu Rapid! Descoperire frapantă a campionilor după ce au văzut ce au filmat: "I-am poziţionat la fel şi trimitem la FRF şi CCA" | EXCLUSIV

CFR a refăcut cu juniorii faza controversată din meciul cu Rapid! Descoperire frapantă a campionilor după ce au văzut ce au filmat: "I-am poziţionat la fel şi trimitem la FRF şi CCA" | EXCLUSIV

CFR Cluj

Comentarii

Offside-ul controversat de la golul lui Maglica, în prelungirile meciului CFR Cluj - Rapid 2-2, i-a determinat pe campionii României să refacă faza la un antrenament al juniorilor, a doua zi. Acum, ardelenii vor să trimită imaginile la FRF şi CCA, dacă va fi cazul, pentru a ajuta la fazele ulterioare de arbitraj.

CFR Cluj a încheiat la egalitate duminică, pe teren propriu, scor 2-2, cu formaţia Rapid Bucureşti, în ultimul meci al primei etape din play-off. La scorul de 2-2, în minutul 90+2, clujenii au înscris prin Maglica dar, după consultarea VAR, golul a fost anulat pentru offside. La acea fază, centralul Florin Chivulete a comunicat minute bune cu cu arbitrii din camera VAR, Sorin Costreie şi Alexandru Vodă, pentru a lua decizia finală.

Preşedintele lui CFR Cluj, Cristi Balaj, a stat la meci chiar în spatele tuşierului care a ridicat fanionul pentru offside şi a spus pe moment că decizia a fost eronată. 

"Sunt subiectiv. În primul rând, pentru că sunt oficial al clubului CFR, iar în al doilea rând pentru că poziţia mea în timpul jocului, când urmăresc partidele, a fost exact în spatele asistentului, în prelungirea punctului de la 11 metri şi după ce am dat gol m-am bucurat. 

Eu am văzut că nu e offside. Am un gest reflex, am urmărit multe partide şi rar mă păcălesc. Aveam exact poziţia asistentului acum. Au apărut reluările la TV şi în acel moment am stat liniştit când am văzut golul, absurditatea a crescut după linii, frustrarea a crescut atunci. E greu să vezi o aseenea decizie, e greu să vii să zici că e offside un metru. Modul în care s-a trasat, s-a analizat faza demonstrează că s-a greşit. 

Maglica putea ajunge în asemenea situaţie (n.r. - în offside) sub o singură formă, dacă se întinde pe iarbă, ca să fie offside. 

Asistentul n-a făcut poza în momentul potrivit, final de meci, oboseală. A fost o analiză la sistemul VAR total neprofesionistă şi din acest punct de vedere pot spune că e o mare dezamăgire", a declarat Cristi Balaj la Orange Sport. 

VIDEO | Golul de 3-2 al lui CFR Cluj, anulat pe motiv de offside cu VAR

Juniorii lui CFR Cluj au fost folosiţi pentru a reface faza din meciul cu Rapid

Măcinaţi de offside-ul acordat, cei de la CFR Cluj au refăcut faza cu juniorii clubului, iar rezultatul lor a fost opus celui din meciul disputat duminică. Ardelenii consideră că fundaşul Rapidului era cu "20-30 de centimetri mai aproape de poarta" lui Horaţiu Moldovan. 

"Nu ascund faptul că s-a nimerit azi, fiind la stadion, să văd juniorii, echipa juniorilor, care făcea antrenament. 

Azi am poziţionat jucătorii în aceeaşi formă cu momentul în care s-a făcut poza în timpul jocului, să vedem dacă e offside. Am pus o cameră sus, pe linia porţii şi vreau să spun că al doilea apărător, cel din faţa lui, are piciorul cu 20-30 de centimetri mai aproape de poartă. Vrem să trimitem la CCA, vrem să-i sprijinim şi pe viitor să nu mai apară. Avem imagini care lămuresc şi cu drag vor fi puse la dispoziţie. FRF şi CCA vor primi aceste imagini. 

La clubul nostru nu mai există credibilitate faţă de analiza situaţiilor la offside. Am o mare dezamăgire, nu ştiu softul care s-a cumpărat. Apar asistenţi care nu dau credit atacului la faze la limită, ştiind că există arbitru la VAR care-l salvează şi pe undeva îl înţeleg. Văzând superficialitatea, ce soft avem, ce sistem avem, cât de înapoiaţi suntem la această tehnologie, nu pot decât să-mi spun dezamăgirea. 

Rapid nu are nicio vină, putea fi în locul Rapidului orice club", a mai spus preşedintele lui CFR Cluj, la Orange Sport. 

  • CFR Cluj se află pe locul 2 în play-off-ul Superligii, cu 33 de puncte. Rapid este pe 5, cu 27 de puncte.

Afla mai multe despre: cfr clujrapid bucuresticristi balajoffside maglica cfr cluj rapid bucuresti 

viewscnt
Articole similare