Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

”Nu am auzit nicio înjurătură”. Mirel Rădoi, dur la adresa vedetelor excluse din lotul său, dar plin de laude pentru atmosfera din Giuleşti: ”Trebuie să-i felicit”

”Nu am auzit nicio înjurătură”. Mirel Rădoi, dur la adresa vedetelor excluse din lotul său, dar plin de laude pentru atmosfera din Giuleşti: ”Trebuie să-i felicit”

Rapid

Comentarii

Mirel Rădoi (41 de ani) a tras concluziile după meciul încheiat la egalitate între Universitatea Craiova şi Rapid. Derby-ul disputat pe stadionul din Giuleşti a fost unul care l-a impresionat pe tehnicianul oltenilor prin atmosfera creată de suporterii formaţiei pregătite de Adi Mutu (43 de ani).

Universitatea Craiova şi Rapid au remizat, scor 2-2, în Giuleşti, în cadrul unui meci din etapa a 18-a din Liga 1.

Formaţia oaspete a început meciul de pe Giuleşti cu un gol marcat în minutul 5, de Creţu, din pasa lui Rivaldinho. În minutul 19, Rivaldinho a trimis la Baiaram, care a înscris pentru 2-0.

Totuşi, giuleştenii, împinşi de la spate de public, au revenit pe tabelă până la capătul celor 90 de minute. Albu a redus din diferenţă, din pasa lui Săpunaru, în minutul 24, iar Dugandzic a egalat în minutul 72.

”Nu am auzit nicio înjurătură”. Mirel Rădoi, dur la adresa vedetelor excluse din lotul său, dar plin de laude pentru atmosfera din Giuleşti: ”Trebuie să-i felicit”

Astfel, la finalul meciului, Mirel Rădoi, care a avut un discurs extrem de dur la adresa jucătorilor pe care i-a scos din lot pentru acest duel, a ţinut să felicite Rapidul pentru atmosfera creată de fanii giuleşteni.

”Trebuie să-i felicit, nu am auzit nicio înjurătură, spre deosebire de vremea în care eram jucător, îi felicit pentru cum s-au comportat. Şi în celelalte partide, publicul a fost punctul lor forte.

Din nou, nu reuşim să absorbim presiunea adversarului, ne poziţionăm mereu în spatele atacanţilor, trebue să învăţăm, pierdem puncte pe care le aveam în mână. Va fi o luptă aprinsă pentru primele şase poziţii”, a declarat Rădoi, după remiza cu Rapid, din Giuleşti.

Rapid are 33 de puncte şi se află pe locul secund în clasament, iar Universitatea Craiova este pe poziţia a patra, cu 31 de puncte.

 

 

Afla mai multe despre: rapidu craiovaradoigiulesti 

viewscnt
Articole similare