În urma eliminării la loviturile de departajare de la Cupa Mondială, Louis Van Gaal (71 de ani) a confirmat că îşi va părăsi postul, aşa cum fusese deja anunţat. În locul său, pe banca tehnică, va reveni fostul antrenor al Barcelonei.
Olanda a suferit o eliminare dramatică în sferturile Cupei Mondiale, după ce reuşise la rândul său o revenire dramatică, pe finalul timpului regulamentar, după ce fusese condusă cu 2-0.
Wout Weghorst a fost la un pas de a deveni eroul batavilor, dar dubla sa nu a fost de ajuns pentur a preveni eliminarea ”Portocalei Mecanice” de la turneul final.
Aşadar, Argentina urmează să o înfrunte pe Croaţia în semifinale, în timp ce Olanda va pleca din Qatar, iar jucătorii se vor întoarce la echipele de club.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
La următoarea acţiune, fotbaliştii batavi nu îl vor mai avea pe Louis Van Gaal pe bancă. Diagnosticat cu cancer, plecarea selecţionerului fusese anunţată încă dinaintea turneului final.
În locul său urmează să revină Ronald Koeman, care va fi la prima aventură pe banca tehnică după despărţirea de FC Barcelona, din urmă cu mai bine de un.
O nouă despărţire după Cupa Mondială! Selecţionerul a confirmat că îşi va părăsi postul
Van Gaal a confirmat în urma eliminării de la Cupa Mondială că îşi va părăsi postul şi a ţinut un discurs frumos, prin care se declara mândru de cele reuşite în al treilea mandat la naţionala Olandei.
”Nu voi continua ca antrenor al selecţionatei Olandei, este ultimul meu meci din cel de-al treilea meu mandat.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Sunt foarte mândru. Am adus o mulţime de jucători tineri, pentru ca ei să înveţe. Am format un grup şi, când privesc în urmă, văd ceva foarte pozitiv.
Nu am sentimentul că am fost învinşi în această seară, pentru că am pierdut la loviturile de departajare”, a declarat Louis Van Gaal.
În urma victoriei obţinută de Argentina cu Olanda, Leo Messi a arătat o faţă a sa care nu iese la iveală foarte des.
- Citește și
- Următoarea lovitură pregătită de FC Botoşani după Kevin Boli! Valeriu Iftime a confirmat interesul: ”Pentru el au întrebat” | EXCLUSIV
- "A fost ucis". ŞOC la Mondial! Qatar, acuzat că a asasinat un jurnalist american: "A primit ameninţări cu moartea"
- EXCLUSIV | "Dacă va câştiga, e doar datorită lui Messi!". Cum a văzut Panduru calificarea Argentinei în semifinalele CM: "Nu au alt geniu. E de discutat despre asta"
Afla mai multe despre: louis van gaal