You are here:

O nouă lovitură! Wissam Ben Yedder va fi judecat pentru „agresiune sexuală în stare de ebrietate”

O nouă lovitură! Wissam Ben Yedder va fi judecat pentru „agresiune sexuală în stare de ebrietate”
Comentarii

Internaţionalul francez Wissam Ben Yedder, acuzat de viol şi tentativă de viol, va fi judecat pe 15 octombrie pentru un alt cap de acuzare: „agresiune sexuală în stare de ebrietate”.

Wissam Ben Yedder va fi judecat pe 15 octombrie pentru „agresiune sexuală în stare de ebrietate”

Wissam Ben Yedder (34 de ani) a fost plasat în custodia poliţiei week-end-ul trecut în urma unei plângeri de agresiune sexuală depusă de o tânără în vârstă de 23 de ani.

Faptele ar fi avut loc în cursul nopţii de vineri spre sâmbătă, în Alpes-Maritimes, localitate unde se află şi reşedinţa jucătorului. Ben Yedder ar fi invitat-o pe reclamantă în maşina proprie, unde ar fi încercat să abuzeze de tânără. După câteva ore, în jurul orei 3 dimineaţa, fotbalistul a fost arestat de jandarmii din Cap-d'Ail în timp ce conducea în stare de ebrietate.

Eliberat după weekend-ul petrecut în arest, Ben Yedder a fost pus sub control judiciar strict, cu interdicţia de a părăsi Alpes-Maritimes, de a ieşi între orele 20:00 şi 6:00, de a merge la baruri şi cluburi de noapte şi de a intra în contact cu victima.

Fotbalistul, care este liber de contract după despărţirea de AS Monaco, a mai fost acuzat în vara anului 2023 de viol, tentativă de viol şi agresiune sexuală, alături de fratele său.

Afla mai multe despre: wissam ben yedderwissam ben yedder monaco 

viewscnt
Articole similare