Descarcă aplicația: orange sport Live TV Orange Sport: 1 2 3 4
You are here:

Ofertă pe masă pentru fuziunea dintre Dinamo şi un alt club. Salvarea din Liga 2 dezvăluită chiar de conducător: "O să ajungem la un numitor comun"

Ofertă pe masă pentru fuziunea dintre Dinamo şi un alt club. Salvarea din Liga 2 dezvăluită chiar de conducător: "O să ajungem la un numitor comun"
Comentarii

Cu trei echipe de fotbal care poartă numele Dinamo, clubul care tocmai a retrogradat în Liga 2 a primit o ofertă de a fuziona cu o altă echipă. Confirmarea acestei propuneri a venit chiar din partea unui conducător din "Ştefan cel Mare".

Poate fuziona Dinamo? Propunere inedită în "Ştefan cel Mare"

"Câinii" îşi pot uni forţele într-un moment greu din istoria echipei de fotbal. În acest moment, în România există FC Dinamo, în Liga 2, CS Dinamo, din Liga 3, şi ACS FC Dinamo, în Liga 4, deţinută de Nicolae Badea.

Pentru As.ro, preşedintele de la CS Dinamo, Ionuţ Popa, a susţinut că i-a făcut o ofertă de fuzionare cu echipa din Liga 2 administratorului judiciar de la FC Dinamo, Răzvan Zăvăleanu. 

În acest moment, fiind club departamental, CS Dinamo nu ar putea promova în Superligă, la fel cum a păţit şi Steaua Bucureşti. 

„La anul am fi în situaţia lor (n.r. – CSA Steaua), dacă promovăm în Liga a 2-a. O să analizăm, noi avem o relaţie bună cu conducerea clubului, cu domnul Zăvăleanu şi o să ajungem la un numitor comun. Nu putem sta aşa, în paralelism. Cu noi, domnul Badea nu mai are nicio legătură.”, a spus Ionuţ Popa, la as.ro LIVE.

Conducătorul de la CS Dinamo a vorbit şi despre palmaresul clubului de tradiţie şi a delimitat performanţele istorice: „Până în 1999 a fost la noi (n.r. – palmaresul lui Dinamo), este la noi. Este continuatoarea clară după modelul UEFA, FIFA.”, a mai spus Ionuţ Popa.

De asemenea, conducătorul a oferit detalii şi despre noul stadion din "Ştefan cel Mare". 

"Acum se închide licitaţia, am înţeles. Se atribuie contractul şi încep lucrările. Sunt studiile aferente… sonorizare, iluminat, toate studiile, prefezabilitate, fezabilitate.

La sfârşitul anului acesta, începutul anului următor, să intre buldozerele. Noi am vrea să îl împingem chiar în stradă. Să fie doar o promenadă, câteva magazine. Şi în spate să generăm mai mult spaţiu, să mai construim nişte terenuri. Stadionul va fi mai mic pentru că nu mai e pistă de atletism", a adăugat preşedintele de la CS Dinamo. 

Vineri, FC Dinamo a anunţat că ia startul în Liga 2, printr-un comunicat.
  • Află cele mai importante informaţii ale zilei în ştirile Orange Sport 1, de la 8.30, 10.00, 12.30, 17.30 şi după ultima emisiune a serii.

Afla mai multe despre: fuziune dinamodinamo liga 2dinamo bucurestics dinamoionut popa dinamo 

viewscnt
Articole similare