Dorit de FCSB în perioada în care activa în Liga 1, la FC Voluntari, Aissa Laidouni (25 de ani) nu a făcut până la urmă pasul la Bucureşti, ci la Ferencvaros, iar, graţie formei sale bune din Ungaria, a ajuns la Campionatul Mondial alături de Tunisia.
Sosit în România în vara lui 2018, de la echipa secundă a lui Angers, Aissa Laidouni era cotat la doar 200.000 de euro în momentul transferului la FC Voluntari.
Până în acel punct, fotbalistul care a însumat între timp 28 de apariţii pentru naţionala Tunisiei evoluase doar în ligile inferioare franceze, în afara unei apariţii pentru Angers în Ligue 1.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
După doi ani în care a impresionat la Voluntari, a venit momentul ca Laidouni să facă pasul la o echipă mai mare, cu pretenţii, iar FCSB s-a ivit ca o posibilă destinaţie.
Cele două părţi ar fi reuşit iniţial să ajungă la un acord, înainte ca totul să pice în ultimul moment. Gigi Becali a dezvăluit ce a dus la împotmolirea negocierilor.
Latifundiarul susţine că impresarul lui Laidouni a fost motivul pentru care mutarea nu s-a mai realizat, în contextul în care cerea o primă semnificativă din partea celor de la FCSB.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
De ce a picat transferul la FCSB al lui Aissa Laidouni
”Sunt nişte principii aici. Cerea în pandemie 20% impresarul, Lubljana, i-am închis telefonul: pa, la revedere! Să ceară 20% impresarul?
Cum să dau procent de la jucător la impresar? Pleacă, mă, lasă-mă în pace!”, a declarat Gigi Becali, la Pro Arena.
Până la urmă, Aissa Laidouni a ajuns să semneze cu Ferencvaros, în schimbul a 600.000 de euro. Mutarea a dat roade pentru mijlocaş, care a ajuns astfel în naţionala Tunisiei.
Născut în Franţa, dar cu origini tunisiene, Laidouni a debutat pentru selecţionata africană în martie 2021, la şapte luni după ce plecase la FC Voluntari.
Calificată surprinzător la Cupa Mondială din acest an, fostul jucător din Liga 1 a fost convocat de Tunisia şi a reuşit chiar să impresioneze în Qatar.
În primul duel al naţionalei africane, remiza cu Danemarca, Laidouni a fost desemnat omul meciului, reuşind o nouă prestaţie bună în victoria împotriva ţării sale natale, scor 1-0, pasând decisiv la ultimul gol.
- Citește și
- Gigi Becali şi-a pierdut răbdarea! Cel mai scump jucător din istoria FCSB, de vânzare: ”Mă doare inima, dar el e vinovat”. Cât doreşte pentru fotbalist
- ”Îl voi contacta pe Gigi Becali”. Ofertă pentru trei jucători de la FCSB! Preşedintele clubului a confirmat interesul: ”I-aş dori”
- ”Mi-aş dori să joc la Rapid”. Fotbalistul-revelaţie din ultimul sezon al Ligii 1 doreşte să se transfere în Giuleşti: ”Suporteri extraordinari” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: aissa laidouni