You are here:

"Prefer trei puncte decât să jucăm excelent". Ivaylo Petev a tras concluziile după Sepsi - Universitatea Craiova 1-3

"Prefer trei puncte decât să jucăm excelent". Ivaylo Petev a tras concluziile după Sepsi - Universitatea Craiova 1-3
Comentarii

Antrenorul Universităţii Craiova, Ivaylo Petev (48 de ani), a comentat victoria din deplasare cu Sepsi şi a transmis că cele trei puncte sunt mai importante decât felul în care arată echipa.

Ivaylo Petev, prima reacţie după ce Universitatea Craiova a fost condusă, dar a învins în Superliga

Universitatea Craiova a învins, duminică, în deplasare, cu scorul de 3-1, echipa Sepsi, într-un meci din etapa a 24-a a Superligii, în care gazdele a condus cu 1-0.

Sepsi a deschis scorul prin Debeljuh, în minutul 33, dar Universitatea Craiova a revenit şi s-a impus prin golurile lui Markovic ‘45+2, Koljic ’74 (penalty) şi Creţu ’83.

Ivaylo Petev a rezumat cele 90 de minute şi a subliniat importanţa victoriilor. 

"Am fost conduşi, dar e bine că am reuşit să revenim în joc. În repriza a doua am forţat, am reuşit să înscriem. A fost un meci buni pentru fani, nu şi pentru antrenori. E important că am scos trei puncte. Trebuie să muncim mai mult să arătăm mai bine. 

Programul nostru în următoarele meciuri e dificil şi cele trei puncte sunt cele mai importante. Prefer trei puncte decât să jucăm excelent şi să pierdem", a declarat Ivaylo Petev, după meciul de la Sfântu Gheorghe. 

În urma partidei, Universitatea Craiova a urcat pe locul al patrulea, cu 37 de puncte, în timp ce Sepsi este pe şase, cu 33 de puncte. 

Afla mai multe despre: ivaylo petevivaylo petev universitatea craiova sepsi 

viewscnt
Articole similare