În cadrul conferinţei de presă dinaintea partidei cu CS Mioveni, Leo Strizu (55 de ani) a fost întrebat despre rolul pe care îl îndeplineşte de fapt la FCSB, lăsând la o parte faptul că este antrenorul principal al echipei în acte.
Leo Strizu a trecut cu bine de primul său meci pe banca tehnică a FCSB-ului, roş-albaştrii reuşind să câştige restanţa cu FC Botoşani, la limită, scor 3-2.
În urma confruntării, antrenorul principal al vicecampioanei a demonstrat că postul pe care îl ocupă necesită o pregătire mult peste cea de care dispune el.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
În acest context, la conferinţa de presă dinaintea partidei cu CS Mioveni, Strizu a fost întrebat exact ce rol ocupă el la FCSB şi ce atribuţii aparţin altuciva.
Antrenorul de 55 de ani a recunoscut că el este principal doar în acte, iar că în realitate Mihai Pintilii este cel care pregăteşte cu adevărat echipa.
Leo Strizu a sugerat că şi el se consultă cu colaboratorul său în privinţa deciziilor de la FCSB, dar a punctat că rolul său este pe plan ”secundar”.
Principal în acte, secund în realitate
”M-a ales patronul, sunt mândru că m-a ales pe mine, dar eu am venit din mers, iar Pintilii are rolul cel mai important. Nu are rost să îmi aduc eu merite.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Planul secundar este ocupat de mine. E şi normal, acesta a fost şi va fi drumul în continuare. (n.r. interveniţi în antrenamente?) Mă consult cu Pintilii, ne consultăm, Pintilii este deschis.
Vorbim, analizăm şi adversarul, analizăm jocul, v-am spus, repet încă o dată care e rolul meu”, a declarat Leo Strizu.
Practic, tot ce are de făcut antrenorul de 55 de ani este să se prezinte la conferinţe şi flash-interviu şi să dea indicaţii de pe margine, în condiţiile în care Pintilii ar fi amendat dacă ar face-o.
Partida dintre FCSB şi Mioveni va avea loc luni, de la ora 19:00, pe Arena Naţională. Duelul va putea fi urmărit în direct pe Orange Sport 1 şi Orangesport.ro.
Dacă se vor impune, roş-albaştrii vor reuşi să o egaleze la puncte pe Universitatea Craiova, rămânând cu un meci mai puţin disputat.
- Citește și
- ”Va pleca cu 4-5 milioane de euro în Germania”. Valeriu Iftime anunţă o lovitură de proporţii la FC Botoşani
- ”Îl voi contacta pe Gigi Becali”. Ofertă pentru trei jucători de la FCSB! Preşedintele clubului a confirmat interesul: ”I-aş dori”
- ”Mi-aş dori să joc la Rapid”. Fotbalistul-revelaţie din ultimul sezon al Ligii 1 doreşte să se transfere în Giuleşti: ”Suporteri extraordinari” | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: leo strizu