You are here:

Poate învăţa Gigi Becali de la el? MM Stoica, cuvinte admirative despre omul care ”nimerea” mai toate transferurile: ”A dat multe lovituri” | EXCLUSIV

Poate învăţa Gigi Becali de la el? MM Stoica, cuvinte admirative despre omul care ”nimerea” mai toate transferurile: ”A dat multe lovituri” | EXCLUSIVgalerie foto

FCSB

Comentarii

Invitat în studioul Orange Sport în urma remizei dintre FC Botoşani şi U Cluj, MM Stoica a vorbit la superlativ despre antrenorul unei alte echipe din Liga 1. Managerul general de la FCSB îl vede pe acesta drept unul dintre cei mai pricepuţi oameni din fotbalul românesc în ceea ce priveşte transferurile.

În această vară, Gigi Becali a investit peste cinci milioane de euro în transferuri, dar, până acum, nou-veniţii nu au dat, per total, randamentul dorit.

Andrea Compagno este cam singurul fotbalist proaspăt transferat care a demonstrat deja că nu a fost adus degeaba la Bucureşti.

Joyskim Dawa încă greşeşte aproape meci de meci, Bogdan Rusu, Radu Boboc, Eduard Radaslavescu, David Miculescu şi Marco Dulca încălzesc banca, în timp ce Vadim Raţă a fost trimis înapoi la Voluntari după trei săptămâni.

În ultimii ani, FCSB a dat tot felul de ”rateuri” pe piaţa transferurilor, spre deosebire de o altă echipă din campionatul nostru, FC Botoşani, care aproape an de an reuşea să aducă jucători neaşteptat de buni.

Chiar şi la meciul cu U Cluj, Mihai Teja a debutat doi noi fotbalişti, de care aproape nimeni nu a mai auzit până acum. Dar, invitat în studioul Orange Sport, MM Stoica a punctat că nu ştie dacă şi aceştia vor reprezenta lovituri.

Omul care ar putea ”repara” politica de transferuri a FCSB-ului

De ce? Pentru că omul care se ocupa, aproape exclusiv, de transferuri la Botoşani era Marius Croitoru, iar, după plecarea acestuia la FC U Craiova, un mare gol a rămas în departamentul de scouting al lui FC Botoşani.

MM Stoica a vorbit admirativ despre Croitoru şi a punctat că acesta are un oarecare talent de a putea identifica jucători promiţători.

Acum nu ştiu cine i-a adus, atunci îi aducea Croitoru, a dat multe lovituri. M-am ocupat ani de zile de asta. În momentul în care din 10 jucători nimereşti trei, e bine, dacă nimereşti şapte, e fantastic, şi îi cam nimerea.

Eu cred că îi dă credit (n.r. Mititelu). De jucat, joacă. Doar la Croitoru îi vezi pasându-i în careul advers, joacă fotbal. Şi l-a pierdut pe Compagno, care era extrem de important.

Adrian reacţionează ca un suporter, dar fotbal vede, faţă de alţii, care nu înţeleg nimic”, a declarat MM Stoica, la Orange Sport.

Totuşi, dacă va ajunge vreodată la FCSB, este greu de crezut că Gigi Becali îl va lăsa pe Marius Croitoru să decidă ce jucători ajung la Bucureşti.

Afla mai multe despre: mm stoica 

viewscnt
Articole similare