Invitat în studioul Orange Sport, MM Stoica a vorbit la superlativ despre Gică Hagi (57 de ani), datorită sbilităţii sale de a identifica talente şi de a contribui la dezvoltarea acestora. Managerul general de la FCSB a evidenţiat două ”perle” de la Farul, care au avut mult de câştigat din colaborarea cu ”Regele”.
După ce a reuşit să câştige în premieră Liga 1 în 2017, Viitorul, actuala Farul, părea să nu mai poată repeta această performanţă vreodată, în contextul în care avea să îşi vândă toţi jucătorii de valoare.
Florinel Coman, Alex Cicâldău sau Răzvan Marin sunt doar câţiva dintre jucătorii care au plecat de la Constanţa în urma acelui triumf, dar Farul îşi joacă şansele la un nou titlu în acest sezon.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Prin repatrierea mai multor ”speranţe” ale fotbalului românesc, ”Regele” a reuşit să construiasă la Ovidiu o echipă neaşteptat de valoroasă, care beneficiază atât de o experienţă vastă, cât şi de ”avântul” tinereţii.
Mihai Stoica a vorbit la superlativ despre Gică Hagi, graţie abilităţii sale de a transforma mari talente în certitudini, lucru pe care îl face şi în acest sezon cu doi jucători.
”De ce e Hagi mare?”
Dan Sîrbu (19 ani) şi Alexi Pitu (20 de ani) au fost oameni de bază în acest sezon la Farul, ambii fiind jucători proveniţi din propria academie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
MM l-a remarcat pe Hagi pentru schimbarea tactică pe care a gândit-o în cazul lui Sîrbu şi pentru răbdarea avută cu Pitu, care începuse să devină o deziluzie.
”De ce e Hagi mare? Din două motive... din multe motive, dar două vreau să subliniez acum. Faptul că Dan Sîrbu, jucător născut 2003, joacă meci de meci fundaş dreapta...
Prea puţină lume ştie că nu e fundaş dreapta, e mijlocaş defensiv sau chiar fundaş central, şi la echipa naţională, la turneul final, a jucat mijlocaş defensiv.
Iar cu Pitu a avut răbdare, pentru că ştia cine e Pitu, un jucător, atacant, să se apropie de 70 de meciuri, să nu marcheze niciun gol şi tu să insişti cu el, înseamnă că îi cunoşti clar potenţialul şi ştii că va veni şi momentul în care Pitu va face diferenţa.
Iar, de câteva etape, Pitu face diferenţa, alături de Alibec şi Louis Munteanu”, a declarat MM Stoica, la Orange Sport.
- Citește și
- Motivul pentru care Simona Halep a fost la un pas de a leşina la Washington? Reacţiile adverse care afecteză persoanele care folosesc roxadustat
- Şase fotbalişti, OUT de la FCSB! Un jucător nou apare în primul 11. Cum poate arăta vicecampioana după ”curăţenia” plănuită de Gigi Becali
- EXCLUSIV | Românul care a ajuns să dea autografe în SUA, în timp ce vindea hot dog: ”Poza mea era în aeroport, în restaurante, peste tot”
Afla mai multe despre: farul