Echipa naţională a României nu se va putea antrena pe stadionul "Darius ir Girenas" din Kaunas înaintea partidei cu Lituania din UEFA Nations League.
Stadionul "Darius ir Girenas" din Kaunas va găzdui partida dintre reprezentativa Lituaniei şi selecţionata României, din etapa a patra a Ligii C, în UEFA Nations League. După victoria cu 3-1 de pe Stadionul Steaua, în luna septembrie, România înfruntă selecţionata Lituaniei, pe care speră să o învingă şi partida din deplasare.
UEFA i-a interzis selecţionatei României să-şi desfăşoare antrenamentul oficial pe arena care va găzdui partida de marţi seară, din cauza stării gazonului.
Astfel, fotbaliştii naţionalei vor fi nevoiţi să se antreneze pe un nou teren înaintea partidei de la Kaunas. FRF a oferit o reacţie oficială după decizia luată de UEFA, în legătură cu antrenamentul "tricolorilor".
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Antrenamentul oficial, precedat de conferinţa selecţionerului Mircea Lucescu
"Luni, echipa naţională va efectua antrenamentul oficial, însă acesta nu se va desfăşura pe stadionul de joc pentru a proteja gazonul. Antrenamentul va fi precedat de o conferinţă de presă susţinută de selecţionerul Mircea Lucescu şi Marius Marin", au transmis cei de la FRF.
România ocupă primul loc în grupa din UEFA Nations League, cu un total de nouă puncte din trei partide disputate. La ultimul meci, echipa naţională a obţinut un succes clar la Larnaca, în faţa primei reprezentative din Cipru, cu scorul de 3-0. Dennis Man, Radu Drăguşin şi Andrei Raţiu au fost "tricolorii" care au înscris cele trei goluri ale meciului, toate venite în primul act.
- Citește și
- Haaland îşi face mea culpa! Le-a cerut scuze fanilor după umilinţa din meciul cu Austriei
- Clasamentul WTA | Sorana Cîrstea, jucătoarea din România cel mai bine clasată. Ce loc ocupă Simona Halep
- Naţionala României, refuzată de UEFA. Cererea selecţionatei lui Mircea Lucescu, respinsă pe loc de forul european
- Gestul lui Dennis Man din Cipru - România, criticat în direct: "Puţin cu năsucul sus, nu dă bine"
- ”Olaru de asta nu pleacă în fotbalul mare!”. MM Stoica l-a întrerupt pe Baciu şi a intervenit în direct
- Ianis Hagi, lăudat de scoţieni după ce a evoluat doar 18 minute în Cipru - România: "S-a putut vedea"
- Adrian Mutu a dezvăluit ce a făcut cu primii bani câştigaţi din fotbal: "300 de dolari care-mi ajungeau până ieşeam pe poartă"
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
Afla mai multe despre: echipa nationala, mircea lucescu, frf, romania, lituania, nations league