România, campioana mondială en-titre şi vicecampioana europeană, va evolua în grupa D la Campionatul European de Minifotbal, programat între 1 şi 8 Iunie, la Sarajevo, în Bosnia. Adversarele României din grupă vor fi Ungaria, Polonia şi Turcia.
România, campioana mondială en-titre, va juca în grupă cu Ungaria, Polonia şi Turcia la Campionatul European
La fel ca la precedentul turneu continental, la competiţie vor lua parte 24 de echipe naţionale, printre care campioana mondială, România şi campioana europeană, Azerbaidjan.
„Tricolorii” noştri au fost extraşi în grupa D, alături de o veche rivală, Ungaria, dar şi de două echipe cu care nu ne-am întâlnit la acest nivel, Polonia şi Turcia. Pe Ungaria, România a învins-o recent în semifinalele Campionatului Mondial din Emiratele Arabe Unite, scor 3-0, dar şi într-un joc de verificare disputat la finele lunii martie, la Oradea, scor 4-0. Cel de-al doilea joc amical s-a încheiat la egalitate, 2-2.
„Am aşteptat cu interes tragerea, eu cred că este o grupă echilibrată. Ca de obicei, ţintim prima poziţie, dar nu va fi uşor. Meciurile precedente cu Ungaria nu mai sunt relevante, Mondialul a trecut, meciurile de pregătire sunt una, un meci la EURO va fi cu totul altceva. Despre polonezi nu ştim foarte multe, dar la competiţiile inter-cluburi am întâlnit echipe foarte bune din Polonia, cu jucători puternici şi foarte ambiţioşi. Cred că şi Turcia şi Polonia vor fi adversari destul de grei, e bine că avem o grupă care ne ţine în „priză” şi sper să mergem cât mai sus în competiţie”, a declarat Virgil Bejenaru, antrenorul echipei României.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Dan Ştefan Cojocaru, managerul echipei naţionale, consideră de asemenea că grupa este una echilibrată. „O grupă destul de echilibrată, avem Ungaria pe care o cunoaştem foarte bine. Eu personal cred că echipa Ungariei care a venit la Oradea, a venit cu un lot restrâns, nu cu tot lotul. Fără a lua din meritele echipei noastre naţionale, eu cred că Ungaria la EURO va avea o altă faţă decât la Oradea. Turcia este o echipă care a schimbat des componenţa lotului, imprevizibilă şi care ştim cu câtă ardoare joacă. Echipa Poloniei nu o cunosc deloc, pentru că nu a mai prea fost prezentă la competiţiile europene, dar care cred că se va prezenta cu o echipă destul de bună la EURO. Comparativ cu celelalte grupe, am avut o tragere la sorţi destul de bună. Am văzut grupa C (n.r. Slovacia, Cehia, Spania şi Croaţia), una de „foc”. Trebuie să ne jucăm şansa, avem şanse mari să depăşim faza grupelor, dar uitându-mă mai departe în turneu, aşa cum o fac mereu, cred că primul loc în grupă este cel mai important pentru a avea o optime şi un sfert de finală mai accesibile.”
Turneul final al Campionatului European va avea loc între 1 şi 8 Iunie la Sarajevo, cu participarea a 24 de echipe, împărţite în 6 grupe a câte 4 echipe. Primele două clasate din fiecare grupă şi cele mai bune 4 locuri trei vor face pasul spre faza optimilor de finală.
La ultimele două ediţii de EMF EURO, naţionala României s-a clasat pe locul 2, în 2018 în Ucraina şi în 2022, în Slovacia. România este de 6 ori campioană a Europei, performanţă reuşită în perioada 2010-2015.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
- Citește și
- Adrian Mititelu Jr. a cedat acţiunile de la FC U Craiova şi a părăsit clubul: "Le urez multă baftă în vederea evitării retrogradării"
- Un titular al Rapidului a explicat dezastrul din primele două etape din play-off: "Asta e cea mai mare problemă, reuşim doar cu FCSB" | EXCLUSIV
- Eduard Novak acuză după scandalul din gimnastică! "Un sportiv a fost torturat şi batjocorit doar pentru că este ungur"
- Probleme la un club din Superliga! Un jucător a fost depistat pozitiv de poliţie la testul antidrog, pe autostradă
- LIVE VIDEO | UTA Arad - FC Botoşani, ACUM, pe Orange Sport 1. Echipele de start
- LIVE VIDEO | Sepsi - Farul, de la 20:30, în direct pe Orange Sport 1. Echipele probabile
- ULTIMA ORĂ | Joao Felix a ales între Barcelona şi Atletico Madrid! Unde vrea să joace în sezonul viitor
- Caz şocant în gimnastica românească! Un junior a fost legat de calorifer şi ras în cap. Poliţia a deschis dosar penal
- ALERTĂ | Emoţii mari! Preferatul lui Becali, incert pentru derby-ul FCSB - Universitatea Craiova. S-a accidentat la antrenament!
- BREAKING NEWS | Dan Petrescu este OUT de la Jeonbuk! Sud-coreenii s-au săturat de SuperDan şi au luat decizia
- Gigi Becali are interzis la transfer din partea unui patron din Superligă: „Nici dacă îmi dă 10 milioane pe el!”
- Campionul mondial de MotoGP din 2021, Fabio Quartararo, şi-a prelungit contractul cu Yamaha
- Adrian Şut, gata de următorul pas în carieră, cu titlul de campion în buzunar: "Cu siguranţă". Unde vrea să joace | EXCLUSIV
Afla mai multe despre: romania minifotbal, romania campionatul european