You are here:

S-a cerut oficial suspendarea lui Istvan Kovacs din arbitraj: ”Nici colegii lui nu-l prea agreează pentru atitudine”

S-a cerut oficial suspendarea lui Istvan Kovacs din arbitraj: ”Nici colegii lui nu-l prea agreează pentru atitudine”

Superliga

Comentarii

Centralul Istvan Kovacs a ieşit extrem de ”şifonat” după ce a condus partida CFR Cluj - Petrolul şi s-a cerut oficial suspendarea sa din arbitraj.

Petrolul a pierdut meciul cu CFR Cluj, scor 0-1, din etapa a noua a Superligii, într-un mod extrem de controversat.

Ploieştenii au contestat vehementat maniera de arbitraj şi consideră că centralul Istvan Kovacs a făcut praf partida din Gruia.

Cel mai vocal din partea Petrolului a fost preşedintele clubului, Claudiu Tudor, care a avut mai multe intervenţii în care l-a criticat pe arbitrul în vârstă de 39 de ani.

Petrolul Ploieşti va depune memoriu la CCA şi UEFA

Mai mult, acesta a transmis faptul că Petrolul Ploieşti va depune memoriu la CCA şi UEFA, pentru suspendarea lui Istvan Kovacs, ca urmare a erorilor de arbitraj comise de acesta la meciul cu CFR Cluj.

”Vom cere ca Petrolul să nu mai fie arbitrată de Kovacs. Mergem şi la UEFA. Mai întâi către CCA, apoi şi către UEFA. Kovacs nu face cinste fotbalului cu un asemenea arbitraj.

Eu sunt de acord că mai poţi greşi, dar să sfidezi aşa, să nu te duci tu la VAR. De ce mai punem VAR, de ce mai plătim barem? Kovacs aseară şi-a luat baremul. Pentru ce?

Nu vrem ca fotbalul să se discute la televizor, dar când se întâmplă asemenea nenorociri nu ai cum să taci. Nu ai cum, pur şi simplu. Sper să ia o suspendare prin care să fie un exemplu de urmat pentru toţi arbitrii.

Ştiu că arbitrii români nu-l prea agreează pentru atitudine şi cum îi tratează pe colegii lui. Am încredere în cei care fac delegări, chiar şi în FRF, pentru că ceea ce s-a întâmplat aseară este şi imaginea fotbalului românesc.

Am încredere că ei nu sunt părtaşi la aşa ceva şi nu le convine ce s-a întâmplat la Cluj”, a declarat oficialul celor de la Petrolul, conform Playsport.

În clasamentul Superligii României, Petrolul Ploieşti se clasează pe locul 5, cu 13 puncte acumulate în nouă partide. Eşecul cu CFR Cluj a fost doar al doilea înregistrat de ”Lupii galbeni” în acest sezon.

Afla mai multe despre: istvan kovacssuspendare istvan kovacscfr petrolul 

viewscnt
Articole similare