You are here:

Schimbare de antrenor în Liga 1! Ilie Poenaru revine: "Suntem foarte avansaţi"

Schimbare de antrenor în Liga 1! Ilie Poenaru revine: "Suntem foarte avansaţi"

UTA

Comentarii

Ilie Poenaru este aproape de reveni pe banca tehnică a unei echipei, după ce a stat pe bară de la începutul anului.

Ilie Poenaru, aproape de UTA Arad

UTA Arad renunţă şi la Ionuţ Badea, cel care i-a luat locul lui Laszlo Balint. Fără rezultatele aşteptate în play-out-ul Ligii 1, conducerea clubului a decis o schimbare la echipă. 

Astfel, dintre variantele pe care le-au avut, şefii clubului au ales să negocieze cu Ilie Poenaru, protagonistul minunii cu Academica Clinceni, echipă care s-a calificat în play-off-ul Ligii 1 în sezonul trecut. 

„Suntem foarte avansaţi în discuţii, iar până la finalul săptămânii voi putea da un răspuns 100%. Celelalte chestiuni (n.r., cantonament, lista de achiziţii) le vom putea discuta atunci când clubul va anunţa instalarea mea în funcţia de antrenor”, a declarat Ilie Poenaru pentru Gazeta Sporturilor.

De altfel, Marin Dună, fostul antrenor secund de la FC Academica Clinceni şi Gaz Metan Mediaş al lui Ilie Poenaru, e pregătit să revină alături de colaboratorul său, dar de această dată la UTA Arad. 

Inclusiv la nivel de conducere se pregătesc schimbări la UTA Arad. În această perioadă se dicută şi despre sosirea unor oameni de afaceri care să ducă echipa la următorul nivel. 

La UTA Arad e aşteptat şi Ilie Dumitrescu, căruia i s-a propus un post în conducere. 

UTA arad a încheiat actualul sezon pe poziţia a cincea din play-out, locul 11 la general, şi îşi propune sezonul viitor să prindă play-off-ul din a treia încercare.

Afla mai multe despre: ilie poenaruilie dumitrescuuta arad 

viewscnt
Articole similare