You are here:

”Se va ajunge la proces”. Problemă de nicăieri apărută la CFR Cluj. Campioana se confruntă cu o situaţie neaşteptată | EXCLUSIV

”Se va ajunge la proces”. Problemă de nicăieri apărută la CFR Cluj. Campioana se confruntă cu o situaţie neaşteptată | EXCLUSIV

CFR Cluj

Comentarii

Jefte Betancor (29 de ani) a fost adus la CFR Cluj la începutul acestui sezon pentru a fi unul dintre atacanţii de bază ai campioanei României. Dar şederea sa nu a fost de lungă durată la formaţia din Gruia, care s-ar afla într-un proces cu clubul la care spaniolul a ajuns.

În sezonul trecut, Jefte Betancor a fost golgheterul solitar al Farul Constanţa, cu 16 goluri, şi al doilea al campionatului, după Florin Tănase, plecat şi el între timp de la FCSB, în străinătate.

După stagiunea foarte bună făcută la formaţia de la malul mării, atacantul spaniol s-a transferat la campioana CFR Cluj.

Totuşi, acolo nu a avut viaţă lungă, astfel că despărţirea s-a produs repede. Jucătorul a ales să accepte o ofertă venită din campionatul Ciprului, de la Paphos, astfel că Dan Petrescu i-a dat drumul, în luna septembrie.

”Sunt convins că se va ajunge la proces”. CFR Cluj se confruntă cu o situaţie complicată | EXCLUSIV

Dar, în momentul de faţă, situaţia lui Jefte Betancor la clubul din Gruia, de care încă aparţine în acte, s-a complicat, din cauza grupării la care a fost cedat.

Oficialul formaţiei clujene, Marius Bilaşco, a dezvăluit că CFR Cluj va ajunge la un proces cu Paphos, din cauza unor bonusuri pe care le-ar avea clubul din Cipru faţă de campioana României.

”(n.r. despre situaţia lui Jefte) Cu Jefte e destul de complicat. Sunt convins că se va ajunge la un proces între noi şi Paphos. (n.r că nu v-au plătit banii? Asta e una şi faptul că nici jucătorul nu a fost folosit, lucru care, până la urmă, îl afectează pe el şi, în al doilea rând, ne afectează şi pe noi.

Erau acolo nişte clauze de performanţe. de evoluţii. El a fost cedat împrumut cu opţiune. A plătit o sumă importantă pentru acest împrumut şi opţiune şi mai sunt nişte bonusuri de performanţă acolo”, a declarat Bilaşco, la Orange Sport.
  • 15 meciuri, trei goluri şi o pasă decisivă are Jefte Betancor în triocul lui CFR Cluj

Dan Petrescu: ”A venit la mine”

Dan Petrescu a explicat, la vremea respectivă, motivul pentru care Jefte a ales să se despartă de CFR Cluj.

"Nu pot să te pui în faţa jucătorilor care vor să plece. Şi Graovac, şi Jefte au vrut să plece. Au avut oferte. N-ai cum. Dacă băiatul (n.r. Graovac) a avut ofertă din Turcia, nu puteai să îi zici să nu plece, mai ales că a văzut că joacă, nu joacă. Devenise puţin memulţumit.

Jefte, la fel. A venit la mine <<Am o ofertă mai bună din Cipru>>. Orice jucător care nu e fericit mai bine să plece”, afirma antrenorul lui CFR Cluj, în luna septembrie.

Afla mai multe despre: cfr clujbilasco 

viewscnt
Articole similare