You are here:

Situaţia lui Tătăruşanu la AC Milan se complică. Ce îl poate determina pe portarul român să plece de la campioana Italiei şi clubul interesat

Situaţia lui Tătăruşanu la AC Milan se complică. Ce îl poate determina pe portarul român să plece de la campioana Italiei şi clubul interesat

AC Milan

Comentarii

Ciprian Tătăruşanu se poate despărţi în această vară de AC Milan, formaţie la care este legitimat de două sezoane.

Sosit la începutul sezonului 2020-2021, Ciprian Tătăruşanu a avut ”asigurat” statutul de rezervă la formaţia de pe San Siro.

În prima stagiune, a fost varianta de back-up a lui Gianluigi Donarumma, dar după plecarea acestuia, în vara trecută, la PSG, la milanezi a sosit portarul Mike Maignan.

Câştigător al campionatului din Franţa, cu Lille, în 2021, goalkeaper-ul francez a intrat direct ca titular în poarta lui AC Milan.

Totuşi, în prima parte a sezonului, Tătăruşanu a profitat de perioada lungă de absenţă a lui Maigna. Astfel, în saşe meciuri din Serie A şi trei în grupele Ligii Campionilor, a fost titularul dintre buturi al formaţiei care avea să devină campioană a Italiei la sfârşitul stagiunii 2021-2022.

Portarul român a avut şi el partea sa de contribuţie în cucerirea primului titlu pentru AC Milan după 11 ani. A fost decisiv în primul ”Derby della Madonnina” al sezonului.

A apărat o lovitură de la 11 metri executată de Lautaro Martinez, astfel că derby-ul respectiv cu Inter s-a încheiat la egalitate, scor 1-1.

Dar revenirea lui Maignan după problemele medicale a însemnat că fostul internaţional român va deveni din nou variantă de rezervă pentru poarta milanezilor.

Ce îl poate determina pe Tătăruşanu să plece de la AC Milan şi clubul interesat

În momentul de faţă, campion al Italiei, Tătăruşanu poate ajunge să fie chiar a treia variantă pentru postul de portar.

La AC Milan ar urma să revină Andrea Plizzari, după împrumutul la Lecce. Acesta este crescut de club şi ar urma să fie numărul doi în poarta campioanei.

În această situaţie, Tătăruşanu ar putea lua în calcul o plecare de la AC Milan şi poate ajunge la Monza, nou-promovată în Serie A.

Clubul patronat de Silvio Berlusconi ar prefera un portar mai experimentat decât Michele Di Gregorio, care nu are niciun meci în prima divizie din Italia, notează presa din peninsulă.

O altă variantă pentru Tătăruşanu ar putea fi o revenire în Liga 1, chiar la FCSB, ultimul club din România înainte de a ajunge în străinătate.

Gazzetta dello Sport, despre Tătăruşanu

”Milan nu a câştigat Scudetto datorită vedetelor sale, ci datorită întregii echipe.

Începem cu Tătăruşanu. Şase apariţii în campionat (plus trei în Champions League), când Maignan a fost operat pentru o leziune a ligamentelor de la încheietura mâinii stângi.

Cel mai înalt punct? Nu, cel mai mare şi decisiv: penalty-ul lui Lautaro apărat în derby-ul cu Inter din tur, care i-a permis lui Milan să remizeze şi să păstreze avantajul în duelurile directe.

A fost prezent şi când «diavolii» au învins-o pe Roma, 2-1, pe Stadio Olimpico. Minute pe teren: 540. Goluri primite: 10", a remarcat Gazzetta dello Sport.

Afla mai multe despre: tatarusanumilan 

viewscnt
Articole similare