Sorin Cârţu (67 de ani), personalitate marcantă în istoria Universităţii Craiova şi a fotbalului românesc, a decis să facă un pas în spate şi să iasă definitiv din fotbal.
Sorin Cârţu: ”Am decis să ies din fotbal!”. Motivele din spatele anunţului momentului în Superligă
Sorin Cârţu a anunţat că va părăsi fucţia pe care o deţine la Universitatea Craiova, cea de preşedinte al clubului.
Mai mult, ”Sorinaccio” a decis să se retragă definitiv din fotbal. În ultima perioadă, relaţia sa cu patronul Mihai Rotaru se răcise.
- Aplicaţia Orange Sport este gratuită şi poate fi descărcată din Google Play şi App Store.
Anunţul de maximă importanţă a fost făcut de Sorin Cârţu prin intermediul unei conferinţe de presă.
”Am decis să ies din fotbal! Principalul motiv e perioada de peste 55 de ani de fotbal pe care o am. Am trecut prin cariera de fotbalist şi antrenor, iar în ultimii patru ani şi jumătate prin cea de conducător.
Nu am venit cu foi ca să vorbesc, ci vorbesc exact ceea ce simt în momentul ăsta. Sunt mândru de ce am realizat în domeniul ăsta. Sunt la momentul în care vreau să mulţumesc celor care au fost alături de mine.
Mulţumiri, dar şi omagii pentru nişte colegi dispăruţi. Crişan, Ştefănescu, Tilihoi, Balaci... Mi-au dat şansa să joc alături de ei. Au fost cei mai frumoşi ai vieţii mele, cei din Craiova Maxima. I-am trăit cu intensitate maximă şi de care îmi aduc aminte cu plăcere şi nostalgie.
- Vrei să vezi cele mai tari competiții sportive, oriunde ai fi? Ia-ți oferta Orange Love pentru fibră și TV.
După cariera de fotbalist am intrat în cea de antrenorat, peste 30 de ani, cu aproximativ 500 de meciuri doar la Divizia A. Nu mai pun Divizia B, echipa naţională olimpică sau perioda din Grecia.
A fost o etapă din viaţa mea intensă de care sunt foarte mulţumit, mândru. Am ajutat prin capacitatea mea profesională să promovez anumiţi jucători şi le-am influenţat cariera şi evoluţia lor ulterioară.
Le mulţumesc celor care au avut încredere în mine şi mi-au dat pe mână destinele echipelor. Din cei 55 de fotbal din viaţa mea, 40 au fost dedicaţi fotbalului craiovean. Au fost etape în viaţa mea interesante şi pe care le-am abordat cu maximă pasiune”.
(n.r. despre relaţia cu Mihai Rotaru) S-au făcut multe comentarii despre relaţia cu domnul Rotaru. Am dat de înţeles. Trebuie să citeşti printre rânduri... Nu i-am dat nimic în plus domnului Rotaru, cum nici el nu mi-a dat nimic în plus.
Am avut o discuţie în patru ochi şi-am stabilit ceva. N-am avut niciun fel de ceartă cu domnul Rotaru, dar au mai existat discuţii în contradictoriu.
Ne-am respectat şi a fost colaborarea pe care noi am stabilit-o la început. Nu mi-am dorit stres! N-am dat niciun antrenor afară... Nu l-am dat afară pe Devis Mangia şi nu l-am adus eu pe Papură. Nu puteam să ies să zic că nu fac eu, dar am lăsat să se înţeleagă”, a declarat Cârţu, în conferinţa de presă.
Sorin Cârţu este o personalitate marcantă a fotbalului românesc în general şi a celui oltean, în special.
La Universitatea Craiova a fost, pe rând, jucător, antrenor şi preşedinte. Are opt trofee câştigate în Bănei, dintre care şase în ”iarbă” şi două la nivelul băncii tehnice.
Afla mai multe despre: sorin cartu, universitatea craiova, cartu craiova